Google Chrome a devenit mai sigur după noul update
Browserul web Google Chrome a anunțat că noul update reprezintă un pas în față în încercarea protejării utilizatorilor de pericolele întâlnite în mediul online.
Reclamele îndoielnice, care-i păcălesc pe utilizatori să acceseze diverse site-uri, precum și butoanele de close care nu închid reclama, ci redirecționează spre o anume pagină web și așa mai departe vor fi blocate automat în versiunea Chrome 71, conform Techradar.com.
Totodată, Google va trimite o alertă și în cazul în care un site va încerca să păcălească un utilizator în a cumpăra ceva, fără să afișeze în mod explicit acest fapt.
Paginile web care adoptă astfel de practici vor fi informate că nu sunt în conformitate cu standardele Google, însă nu vor fi banate – pentru un moment, cel puțin până nu este emisă o decizie clară a companiei.
Chrome 71 este disponibil în acest moment pentru Windows, Linux și Mac. Versiunile pentru iOS și Android urmează să fie lansate în săptămânile următoare.
Articole asemănătoare
Un jurnalist din Zimbabwe, arestat pentru ”incitare la ură” la scurt timp după ce a publicat o investigație
BBC ia în calcul introducerea subscripțiilor pentru serviciul său global de știri
Ce poți să pățești dacă spargi contul de Facebook al cuiva: pedeapsa primită de un tânăr român
Aplicația Facebook, imposibil de șters de pe smartphone-urile Samsung
Donald Trump desconsideră tragedia 9/11. Cum a reacționat The Independent