Uniunea Europeană NU vrea să interzică banii cash
Cum ar arăta o lume în care banii cash nu mai există? Sunt voci care susțin că Uniunea Europeană ar încerca să atingă un astfel de obiectiv. Euroscepticii cred că eliminarea banilor fizici e doar primul pas către un control mai mare al blocului european asupra propriilor cetățeni.
Dar câți dintre noi mai folosim cash-ul în viața de zi cu zi? Fie din comoditate, fie pentru ușurința cu care se achită plata, metodele digitale sunt tot mai populare în rândul europenilor. Aproximativ 55% dintre consumatorii din zona euro preferă să plătească cu cardul sau cu alte mijloace de plată fără numerar.
Ceea ce pentru mulți este comoditate, pentru extremiști și eurosceptici a devenit subiect de propagandă politică. Cu toate acestea, tendința este rezultatul digitalizării societății, care presupune și o schimbare a comportamentului consumatorilor. Cardul sau plata online sunt, pur și simplu, metode mult mai rapide și comode de a cumpăra ceva.
Aflați de ce acest mit nu este real, precum și părerea unui specialist în economie, urmărind episodul din această săptămână al Pastilei de (DEZ)Informare, un proiect Editiadedimineata.ro și Mediastandard.ro, difuzat de joi până luni pe Digi24.

Articole asemănătoare
Pastila de (DEZ)INFORMARE: 5G – Miturile care circulă cu mare viteză
Fake news-urile de pe Facebook au performat de șase ori mai bine decât știrile reale, în 2020
Administrația Trump se gândește să investigheze Google, Amazon, Facebook și Apple
Decesele misterioase prin căderea de la fereastră par să fie noua realitate în Rusia
TikTok fără algoritmul TikTok? Planul derutant al fostului șef al Trezoreriei SUA pentru achiziția platformei