Aplicația Facebook, imposibil de șters de pe smartphone-urile Samsung
Strategiile de marketing ale companiei deținute de Mark Zuckerberg – cele care au ieșit la iveală – au fost criticate în nenumărate rânduri, ba chiar au fost văzute chiar ca o amenințare la adresa libertăților. Nici cea mai recentă descoperire făcut de Bloomberg nu înfrumusețează imaginea pe care Facebook o are.
Cei mai mulți utilizatori de Android au putut să observe că aplicația rețelei de socializare nu poate fi ștearsă, întrucât aceasta vine pre-instalată. Facebook a devenit un blotware, adică o aplicație permanentă, care nu permite eliminarea sa de pe device, ci doar blocarea acesteia, conform The Guardian.
Facebook a reușit să pună această schemă în practică prin semnarea unor acorduri cu Android și Samsung. Printre device-urile afectate se numără și Samsung Galaxy S8. Nu se știe câte astfel de documente au fost semnate, iar compania lui Mark Zuckerberg n-a dorit să comenteze natura economică a acordurilor.
Experții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incorporarea aplicațiilor (care nu aparțin producătorului) în sistemele de operare, întrucât nu se creează competiție, dar și pentru că încrederea utilizatorilor poate scădea. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al gigantului american a afirmat că Facebook dorește să ofere utilizatorilor Android cea mai bună experiență.

Articole asemănătoare
Primăria Capitalei vrea să dea în judecată Libertatea, acuzând că documentele dintr-o investigație au fost ”obținute într-un mod ocult”
Conspiraționiștii au o nouă țintă: prognoza meteo
Jurnalistul Attila Biro, reținut de poliția bulgară în timpul unei investigații
Cinci atacuri asupra jurnaliștilor turci, în primele 15 zile ale lui 2021
Și în 2020, cele mai întâlnite parole sunt ușor de spart; nu învață nimic utilizatorii?