UE a decis: ”Legea anti-Soros” a lui Viktor Orban încalcă drepturi fundamentale
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis: legea adoptată de Ungaria în 2017, prin care ONG-urile trebuie să declare finanțarea externă, încalcă drepturile fundamentale.
Proiectul legislativ, numit și ”legea anti-Soros” din cauza acuzațiilor formulate de premierul ungar la adresa miliardarului George Soros și a ONG-urilor sale (prin care George Soros ar influența politica țării), discriminează organizațiile non-guvernamentale și pe donatorii acestora, se arată în cea mai recentă decizie a CJ a UE, conform BBC.
”Restricțiile Ungariei privind finanțarea organizațiilor civile de către persoane stabilite în afara acelui stat membru nu respectă legislația Uniunii”, se arată în motivarea instanței.
Printre libertățile încălcate se numără și libera circulație a capitalurilor, unul dintre cele patru principii fondatoare ale UE. Legea anti-Soros, susțin judecătorii Curții europene, ”stabilește o diferență de tratament între mișcările naționale și cele transfrontaliere”.
În consecință, Budapesta trebuie să retragă sau să modifice legea, dacă nu dorește să ajungă din nou în atenția CJUE, la cererea Comisiei Europene.
Articole asemănătoare
Un hacker anonim consolidează suspiciunea că uyghurii sunt tratați inuman de China
USR ar vrea un fost jurnalist la conducerea radioului public, PLUS are alt nume în minte
Companiile media de pe TikTok au devenit mai populare datorită revoltelor din Franța
Sediul Deutsche Welle de la Moscova va fi închis. Rusia retrage acreditările jurnaliștilor
Premierul Albaniei compară presa online cu propaganda nazistă și propune restricții pentru publicații