Școlile publice din California îi vor învăța pe copii educație mediatică
Începând de anul viitor, școlile publice din statul american California vor preda copiilor alfabetizarea mediatică, în încercarea de a reduce efectele nocive ale dezinformării și propagandei.
Această măsură vine ca urmare a unui proiect de lege de stat care a fost promulgat în această toamnă. California se numără printre alte 18 state care au adoptat până acum standarde sau cerințe oficiale de educație mediatică, conform The Guardian.
Alfabetizarea mediatică este un set de competențe care include recunoașterea datelor falsificate, identificarea știrilor false și generarea de conținut responsabil pe internet. Având în vedere ecosistemul digital actual, este necesară o educație formală mai concentrată și mai aplicată pentru a reduce șansele de răspândire a informațiilor false.
În România, educația media este un subiect rar discutat. Într-o țară în care 42% dintre copiii de vârstă școlară sunt analfabeți funcționali și al cărei sistem educațional se luptă cu nevoi mai primare, despre educația mediatică se vorbește adesea în școli în cadrul unor inițiative private. Chiar și acestea se întâmplă prea rar pentru a face o diferență.
Articole asemănătoare
“Autismul virtual”, afecțiunea de care suferă copiii lăsați excesiv în fața ecranelor EXCLUSIV
YouTube a oferit detalii despre modul de funcționare a algoritmului Shorts
”Falsul” viral cu mâna lui Putin care trece prin microfon e un fake în sine
Cazul Novaya Gazeta și liniile duble ale jurnalismului din Rusia
Criza de personalitate a statului român