Noi schimbări la vârful Antena 3. Postul și-ar propune creșterea ponderii știrilor
După ce, la începutul acestei luni, Antena 3 a anunțat schimbări la vârful postului, postul de televiziune s-ar pregăti pentru o nouă formulă de organizare.
Potrivit informațiilor obținute de Paginademedia.ro, cea mai mare schimbare este reorganizarea redacției. Astfel, noile departamente adună personal în funcție de rolul departamentului, și nu după funcție. De exemplu, departamentul ”News Gathering” – condus de Alexandru Cantuniari, fost redactor-șef adjunct – va cuprinde toate resursele necesare colectării de informații: reporteri, carele de transmisie, editori.
Departamentul ”Programming” va avea trei coordonatori: Sabina Iosub, Iulian Bodoi ca Head of Content și un Executive Producer, al cărui nume nu este încă cunoscut – dar care ar urma să vină la Antena 3 de la o altă instituție media. Același departament se va ocupa cu partea de scriere și editare.
Mai mult decât atât, parteneriatul postului Antena 3 cu CNN se va materializa în această primăvară, când va urma să fie lansată o emisiune ”CNN Hour”. Aceasta va avea un departament separat, coordonat de un angajat al rețelei internaționale de televiziune.
Paginademedia.ro mai informează că, odată cu aceste schimbări, postul și-ar propune și schimbarea ponderii știrilor – care ar urma să cuprindă 70% din programul de emisie, în timp ce programele de tip talk-show vor reprezenta doar 30%.
Articole asemănătoare
WhatsApp nu a funcționat timp de două ore, marți dimineață. Serviciul a revenit
Părți din trupul lui Jamal Khashoggi ar fi fost găsite pe proprietatea consulului general
Câștigurile din Instagram, TikTok, Youtube și Facebook, verificate de inspectorii antifraudă
Șefa Băncii Centrale Europene, sceptică cu privire la criptomonede: Nu au nicio valoare
Serviciile franceze acuză Rusia de răspândirea fricii privind invazia de ploșnițe