Echipa campaniei electorale a lui Biden și-a făcut cont pe platforma lui Trump, Truth Social

Echipa care se ocupă de campania electorală a lui Joe Biden a decis să-și creeze un cont pe Truth Social, platforma de social media a lui Donald Trump.

Contul se numește BidenHQ și a fost creat pentru a lupta împotriva „dezinformării de pe platformă cu privire la președinte”,  a declarat echipa lui Biden, conform The Verge. Postările de până acum sunt clipuri cu adversarii republicani ai lui Trump (precum Ron DeSantins și Nikki Haley), care îl atacă pe acesta pe diferite teme, inclusiv în legătură cu războiul dintre Hamas și Israel.

Ei bine… Să vedem cum merge treaba. Convertiții sunt bineveniți!”, scrie în prima postare a BidenHQ.

Purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a lui Donald Trump a reacționat și a spus că eforturile echipei lui Biden de a „răspândi dezinformare pentru a minți poporul american în scopul de a distrage atenția de la bilanțul său dezastruos nu va funcționa”. Declarația deloc surprinzătoare a fost luată peste picior de directorul adjunct al campaniei electorale a lui Joe Biden, Rob Flaherty, care a spus că unele decizii sunt luate doar pentru distracție.

Un lucru despre campanii este că uneori faci lucruri doar pentru a râde”, a scris Flaherty în postarea de pe X.

În ultima perioadă, partidul Democrat din SUA a început să devină mult mai vocal în mediul online, folosindu-se de meme-uri și postări ironice cu privire la partidul Republican. În perioada Obama acest lucru era evitat, însă acum strategia partidului pare să se fii schimbat, iar cultura meme-urile online este îmbrățișată.

Platforma lui Trump conține cei mai radicalizați dintre suporterii săi, deci șansele ca postările echipei lui Biden de a schimba opinia cuiva sunt foarte mici. Cu toate acestea, contul de pe Truth Social face parte din această strategie plină de meme-uri și este implementată destul de bine – chiar dacă majoritatea votanților republicani se află pe alte rețele de socializare.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *