De ce pierzi atâta timp în fața televizorului, căutând la ce să te uiți

Stai liniștit, nu ești singurul care pierde minute bune, cu mâncarea răcindu-se în farfurie, căutând la ce să se uite la televizor. Li se întâmplă multora, iar studiile arată că oamenii pierd, în medie, 18 minute pe zi pentru a căuta show-ul potrivit pe Netflix.

Cu alte cuvinte, pierzi luni din viața ta întrebându-te ce ar trebui să urmărești în seara aia. Însă cercetătorii sunt ceva mai optimiști și spun că timpul nu e chiar atât de mare, dacă luăm în considerare că aproximativ 40% dintre oameni vor să se uite la altceva decât partenerul lor.

De ce ți se întâmplă asta, te întrebi? Un studiu realizat de Reelgood și Learndipity Data Insights indică că oamenii experimentează două probleme-cheie când vine vorba de decizia presantă de a alege un show pe serviciile de streaming, confrom Metro.

Nu știi ce vrei

Urmărirea unui program în timp ce rezolvăm cele mai uzuale sarcini a devenit un automatism modern. Ne ocupăm timpul ”liber” cu filme și seriale ușor de digerat, pe care le putem abandona și relua oricând e nevoie.

Problema este, însă, că această ocupație a devenit atât de comună, încât de multe ori punem mâna pe telecomandă și dăm scroll până când pare că am terminat Netflixul – pentru că nu știm de fapt ce vrem.

Or atunci când avem în față stive digitale de opțiuni, alegerea se complică. Colin Camerer de la Institutul de Tehnologie din California a determinat, împreună cu mai mulți colegi de-ai săi, că numărul perfect de opțiuni ar putea fi între 8 și 15. Însă atunci ce numărul alegerilor trece de 12, activitatea creierului în două regiuni importante care ne ajută să luăm decizii începe să scadă, conform Sciencealert.

Nu discuți cu alții

Relaționarea cu cei din jurul nostru are efecte și asupra deciziilor pe care le luăm (sau nu) cu telecomanda în mână. Interacțiunea ne ajută în două feluri: stabilind priorități, în situația în care vrei să urmărești un show cu o altă persoană, sau primind feedback.

Dacă nu știi ce vrei să urmărești pe platformele de streaming, cea mai ușoară metodă e să dai un search pe Google. Internetul este plin cu recomandări despre cele mai bune seriale/filme dintr-un anumit gen. O altă variantă – care implică comunicare directă – este să îți întrebi cunoscuții ce-au mai urmărit la televizor în ultima vreme. Există șanse să descoperi producții care îți vor plăcea.

2 Comentarii

  1. Pierzi timp cu netflix pentru ca pur si simplu iti dai seama intr-un final, ca ai vazut toate filmele acum mult timp in urma. Numai filme vechi, in afara de-un documetar doua, poate si un serial, nu prea ai ce face cu netflix. Eu am renuntat de mult la el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *