Cinci studiouri locale ale postului Antena 3 se închid. Vor transmite conținutul produs la București
Postul de televiziune Antena 3 a decis să închidă cinci studiouri locale, care vor urma să transmită conținutul produs la București.
Este vorba despre stațiile din Iași, Slobozia, Ploiești, Târgu Mureș și Brașov. Cu excepția ultimei, acestea vor prelua exclusiv conținutul de la sediul central, aflat în Capitală, informează Paginademedia.ro.
Televiziunea Antena 3 a primit termen până la începutul anului următor să rezolve situația posturilor regionale menționate anterior. În ședința CNA, reprezentantul Intact Norina Ionescu a afirmat că pentru Antena 3 Ploiești „a venit o propunere de colaborare”.
Consiliul a discutat și situația postului din Slobozia, care a cerut o amânare a termenului de intrare în emisie.
„La Slatina este o chestiune obiectivă. A decedat proprietarul, iar în urma succesiunii este un alt proprietar al spaţiului care nu-şi doreşte o colaborare în sensul în care stabilisem cu fostul proprietar. Ăsta este motivul pentru care am solicitat amânarea”, a mai spus reprezentantul televiziunii.
Articole asemănătoare
Candidata opoziției a părăsit Belarusul, după ce Lukashenko a câștigat un nou mandat. Există suspiciuni că aceasta a fost amenințată
Lukașenko transformă Codul Penal în propria armă. Protestatarii vor fi pedepsiți cu până la trei ani de închisoare
Șeful Microsoft, Satya Nadella, așteptat să depună mărturie în procesul antitrust al Google
Cum se încearcă educarea cetățenilor seniori în observarea fenomenului fake news
WhatsApp, amendată cu peste cinci milioane de euro de Uniunea Europeană