Apel la Papa Francisc: 12 ONG-uri, printre care și RSF, îl roagă să se implice în rezolvarea abuzurilor din Mozambic
Chiar înainte ca Papa Francisc să viziteze Mozambic, 12 organizații non-guvernamentale i-au cerut ajutorul în relația cu autoritățile din acea țară pentru respectarea drepturilor umane.
Printre semnatari se numără și Reporters without Borders, conform comunicatului de pe pagina organizației. Atât aceasta, cât și alte ONG-uri, i s-au adresat suveranului pontif – care urmează să efectueze o călătorie în Mozambic, Madagascar și Mauritius în perioada 4-10 septembrie 2019 – întrucât populația se confruntă cu o încălcare a drepturilor fundamentale.
Printre acestea se numără și dreptul la libertatea cuvântului, cel mai afectată fiind presa. ONG-ul citat mai sus se arată în mod special îngrijorat de represiunile autorităților împotriva jurnaliștilor care au încercat să documenteze conflictul din provincia Cabo Delgado dintre militanți islamiști și forțele de securitate ale actualei puteri. Victime au căzut civilii, numărul morților din rândul populației neimplicate ajungând la peste 80.
La sfârșitul anului 2018, un jurnalist a fost reținut pentru câteva zile, sub acuzația că ar fi spionat pentru rebeli, în timp ce a fost arestat câteva săptămâni mai târziu, în timp ce a intervievat locuitorii din mediul rural fugiți de violență. Deși el este în prezent liber, încă este acuzat de „instigare” și „insultarea oficialilor statului”.
Ceilalți semnatari ai scrisorii sunt African Freedom of Expression Exchange (AFEX), African Raising, Amnesty International, CIVICUS, Committee to Protect Journalists (CPJ), Federation of Journalists of Portuguese Language (FJLP), International Press Institute (IPI), MISA-Mozambique, Southern Africa Litigation Centre (SALC), Solidariedade Moçambique (SOLDMOZ-ADS).
”În lumina celor de mai sus, solicităm Sfinției Voastre să ridice aceste probleme de drepturi ale omului cu Guvernul Mozambicului și să solicităm guvernului să examineze imediat chestiunile și să ia măsuri concrete și semnificative pentru respectarea, protejarea, promovarea și îndeplinirea drepturilor omului.
În plus, rugăm ca Sfinția voastră să reitereze guvernului că trebuie să se asigure că membrii societății civile, inclusiv jurnaliști, cercetători și avocați, își pot desfășura activitatea liber și fără teamă de atacuri, intimidare, hărțuire. De asemenea, guvernul trebuie să asigure investigații rapide, minuțioase, imparțiale și independente cu privire la cazurile de omoruri extrajudiciare, arestări și reținere arbitrare și alte cazuri de încălcări și abuzuri ale drepturilor omului și ca cei suspectați să fie responsabili sunt aduși în justiție în procesele corecte”, se arată în scrisoare care poate fi descărcată de aici.
Mozambic se află pe locul 103 în indexul realizat de RSF privind libertatea presei.

Articole asemănătoare
Alianța Casei Albe pentru un internet mai sigur, amânată până anul viitor
Protestele privind interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu, breaking news în presa internațională
Meta și YouTube elimină conținutul care susține insurecția din Brazilia
Cele mai mari rețele de socializare vor să atace o lege a Indiei
Venezuela acuză Facebook că impune o dictatură media prin blocarea contului președintelui Maduro