Zece mari organizații media cer reglementarea AI privind folosirea conținutului cu drepturi de autor
Mai multe organizații de mass-media recunoscute la nivel internațional, printre care se numără și AFP, Associated Press și USA Today, cer printr-o scrisoare deschisă reglementarea responsabilă a modelelor de inteligență artificială generativă, precum ChatGPT. Scrisoarea este adresată factorilor de decizie, precum și unor nume importante din domeniul AI.
Instituțiile media atrag atenția cu privire la folosirea conținutului protejat de drepturile de autor, care de multe ori este folosit și apoi reprodus de inteligența artificială pentru a fi antrenată, conform Biziday, care citează AFP.
Scrisoarea semnalează că modelele de inteligență artificială pot prelua conținut media fără a-i cita pe autori sau a le acorda compensații, fapt ce le încalcă editorilor drepturile de autor.
Documentul constată că este nevoie de un cadru legal care să promoveze “practici responsabile care să protejeze conținutul care alimentează aplicațiile bazate pe AI, păstrând în același timp încrederea publicului în mass-media”.
Ce propun instituțiile media
Printre reglementările solicitate de cele zece mari organizații de presă se numără transparentizarea dezvoltării modelelor generative, ceea ce ar include obținerea acordului editorilor înainte de a le folosi conținutul pentru antrenarea sistemului.
Un alt aspect ar fi posibilitatea ca instituțiile media „să negocieze în mod colectiv cu operatorii și dezvoltatorii de modele de inteligență artificială cu privire la utilizarea proprietății intelectuale brevetate”.
„O cerință conform căreia furnizorii de modele generative de inteligență artificială trebuie să limiteze prejudecățile, dezinformările și abuzurile legate de serviciile de inteligență artificială”, se mai arată în scrisoare.
Semnatarii scrisorii sunt:
- Agence France-Presse (AFP)
- European Pressphoto Agency
- European Publishers’ Council
- Gannett | USA TODAY Network
- Getty Images
- National Press Photographers Association
- National Writers Union
- News Media Alliance
- The Associated Press
- The Authors Guild

Articole asemănătoare
Google a plătit 26 de miliarde de dolari pentru a-și menține motorul de căutare implicit, în 2021
Avertisment din Germania: Dezinformarea rusă privind Ucraina a devenit mai sofisticată
Tensiuni între presa rusă și Financial Times, din cauza presupunerilor privind numărul de decese cauzate de COVID-19
Instagram va permite recuperarea postărilor șterse în ultimele 30 de zile
Recomandările redacției: Schimbările climatice îi privesc și pe jurnaliști, iar încrederea în media poate fi recâștigată