![](https://mediastandard.ro/wp-content/uploads/2018/11/Screen-Shot-2018-10-18-at-10.31.10-AM.png)
CIA îl leagă pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite de moartea lui Khashoggi – Trump e sceptic
Dispariția suspectă și moartea violentă a lui Jamal Khashoggi rămâne încă parțial nerezolvată. În timp ce Turcia încă încearcă să obțină permisiunea Arabiei Saudite pentru judecarea celor implicați în complot, SUA încă dezbate cine s-a aflat în spatele complotului.
Cu toate că președintele turc a afirmat că, cel mai probabil, regele saudit nu avea cunoștință despre plan, există voci care-l acuză pe prințul moștenitor, Mohammed bin Salman. The Washington Post susține că și conducerea CIA înclină spre implicarea prințului în asasinat, conform BBC.
Ipoteza este bazată, spun jurnaliștii, pe o convorbire cu fratele lui bin Salman, Khalid, care este și ambasadorul Arabiei Saudite în SUA. Acesta ar fi susținut că l-a sunat pe Jamal Khashoggi, la indicațiile fratelui său, pentru a-l asigura că nu va fi pus în pericol dacă se duce la consulatul din Istanbul.
Cu toate astea, Khalid bin Salman, reîntors în țara natală, susține că nu a mai vorbit cu jurnalistul asasinat de peste un an – și că nu i-ar fi sugerat columnistului să se ducă în Turcia.
Agenții CIA ar fi analizat și un al doilea apel de pe 2 octombrie – ziua în care Khashoggi a intrat în consulat -, între echipa de asasini și cineva din cercul apropiat al prințului moștenitor. Experții spun că e foarte puțin probabil ca MBS să nu fi avut cunoștință de cele întâmplate.
Reacția Departamentului de Stat a fost ceva mai rezervată – SUA va continua să analizeze în detaliu situația, spune purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert.
Articole asemănătoare
Notificările – sau cum ajunge presa românească să facă clickbait pentru vizualizări
Cum să nu pici pradă fenomenului fake news, în contextul epidemiei de coronavirus
WhatsApp nu a funcționat timp de două ore, marți dimineață. Serviciul a revenit
Burtierele România TV despre ”torționarii COVID” și ”neomarxiști”, pe masa CNA. Sesizarea, trimisă de ActiveWatch
Dilema postărilor anti-vaccin: a cenzurat Facebook manipulările privind vaccinurile?