Uniunea Europeană își dorește o abordare globală față de companiile Big Tech

Comisarul pentru concurență al Uniunii Europene, Margrethe Vestager, vrea ca lupta împotriva practicilor ilegale al companiilor Big Tech să se desfășoare la nivel global. Comisarul european a pledat pentru o abordare comună a tuturor țărilor din lume, astfel încât marile platforme online să nu profite de lacunele legislațiilor statale.

Aflată zilele acestea la reuniunea anuală a Rețelei Internaționale a Concurenței din Berlin, Vestager a spus că există deja un acord cu privire la problemele și efectele negative pe care companiile Big Tech le au asupra societății, iar acum este momentul ca țările să combată aceste efect printr-un efort global comun.

Va fi necesară o cooperare strânsă, deoarece nu vom duce lipsă de muncă și nu vom duce lipsă de servicii sau practici noi pe care să le analizăm. Este de la sine înțeles că, dacă vom reuși să ne armonizăm mai mult, în calitate de comunitate internațională în domeniul concurenței, cu atât mai puține oportunități vor exista pentru giganții mondiali din domeniul tehnologiei de a exploata lacunele de aplicare a legii între jurisdicțiile noastre”, a declarat Margrethe Vestager, citată de Reuters.

La finalul lunii trecute, Uniunea Europeană a căzut la un acord cu privire la forma finală a pachetului de legi DSA după o negociere care a durat peste 15 ore. DSA va urma să reglementeze spațiul digital european și are în vedere interzicerea conținutului ilegal pe platforme, dar și reglementarea unor practici ale companiilor tech care profită de anumite deficiențe legislative. Totodată, pachetul de legi urmărește să limiteze imaginile cu abuzuri asupra copiilor, conținutul terorist și va forța platformele online să fie transparente cu privire la modului în care funcționează algoritmii lor.

Tot în primăvara acestui an -în martie mai exact- Uniunea a aprobat și forma legilor DMA care are în vedere oprirea activităților anticoncurențiale ale marilor companii Big Tech și să se asigure că acestea își schimbă modul în care decid să acționeze în cadrul pieței europene. Scopul pachetului DMA este de a interzice practicile anticoncurențiale și să creeze un spațiu economic echitabil și mai competitiv pentru afacerile europene.

Uniunea Europeană este, acum, principalul actor internațional care caută să reglementeze în mod activ efectele negative ale Big Tech. Faptul că Vestager -Comisarul pentru concureță care a contribuit enorm la ambele pachete de legi menționate mai sus- vrea să pună Uniunea în poziția de lider internațional este o mișcare așteptată și una care s-ar putea dovedi benefică pe termen lung. Deocamdată, SUA, Marea Britanie, Australia și alte țări dezvoltate din lume se uită cu atenție la reglementările UE pentru a învăța cum și ce trebuie aplicat.