SUA acuză Rusia că ar fi fabricat un clip pentru a-l folosi drept pretext pentru a invada Ucraina
Statele Unite ale Americii susțin că Rusia ar fi încercat să se folosească de un videoclip fabricat, care ar fi arătat un fals atac asupra teritoriului rus, drept pretext pentru a invada Ucraina.
Ipoteza este susținută de main mulți oficiali de rang înalt, printre care și consilierul adjunct pentru securitate naţională, Jonathan Finer. Acesta a afirmat la MSNBC că videoclipul „ar implica actori care ar părea că îşi plîng morţii într-un eveniment pe care l-ar fi creat ei înşişi”, conform News.ro.
Imaginile falsificate ar implica „prezentarea cadavrelor unor presupuse victime, ale unor persoane care se presupune că au fost ucise într-un incident ca acesta”, a adăugat Finer, în timp ce purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a afirmat că videoclipul ar arăta un atac ucrainean asupra teritoriului rus sau vorbitorilor de rusă.
„Experienţa noastră este că foarte puţine lucruri de acest fel nu sunt aprobate la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus”, a spus Kirby.
Informația a fost prima oară făcută publică de New York Times şi Washington Post, care au publicat puncte de vedere ale unor oficiali. Cele două instituții media au punctat faptul că nu au fost furnizate dovezi care să susțină afirmațiile SUA.
Nu este prima oară când ipoteza fabricării unui clip a fost înaintată. Anterior, CNN a dezvăluit faptul că administrația americană deține informații cu privire la planurile Kremlinului, ajutate de serviciile de informații, de a produce un clip de propagandă care să conțină „explozii false, cu cadavre, actori care înfăţişează persoane îndoliate şi imagini cu locaţii distruse şi echipamente militare”, conform unui oficial de rang înalt.
De multe ori, imaginile sunt mai importante decât informațiile – un studiu realizat în urmă cu câțiva ani arată că arată că oamenii sunt mai predispuși să creadă o informație dacă aceasta este însoțită de o poză, indiferent de factualitatea informațiilor. Fenomenul de a a manipula un individ prin folosirea unor imagini se numește și ”dezinformare vizuală”. Folosirea unei poze scoase din context, deepfake sau realizarea unui clip care nu relevă realitatea cu scopul de a induce o idee greșită reprezintă câteva dintre exemple.

Articole asemănătoare
Clasicul film Singur Acasă continuă să atingă audiențe uluitoare, la 26 de ani de la lansare
Expert american avertizează: Corupția exportată de Moscova este noul comunism
Jurnalist de investigații, pus pe lista neagră a Rusiei pentru un articol
K-pop, K-drama, K-fashion: cum au influențat sud-coreenii cultura populară modernă
The Guardian, despre Călin Georgescu: „un critic ultranaționalist al NATO, favorabil Moscovei”