Șeful Ryanair afirmă că avionul a fost „adus la sol sub pretenții false folosind controlul de trafic aerian de la Minsk”
Șeful Ryanair, Michael O’Leary, a povestit în fața Parlamentului britanic cum s-a desfășurat momentul în care controlorii de trafic aerian belaruși au solicitat avionului ce zbura spre Vilnius să aterizeze de urgență.
Acesta susține că, în ciuda faptului că pilotul a solicitat de mai multe ori să discute cu centrul de control al companiei, oficialii i-au dat scuze false că sediul Ryanair din Polonia nu răspundea la telefon, conform BBC.
Mai mult decât atât, acesta a subliniat că toate zborurile din zonă sunt redirecționate spre Polonia sau statele baltice, în caz de nevoie, însă această opțiune nu a apărut niciodată în timpul discuției dintre pilot și traficul aerian.
O’Leary a mai spus în fața parlamentarilor britanici că pilotului „nu i-a fost dat de ales” atunci când i s-a comunicat că nivelul de alertă este roșu. Totuși, echipajul a refuzat să fie filmat spunând că au deviat cursa avionului în mod voluntar, în ciuda presiunilor puse de autoritățile belaruse de la fața locului.
Șeful companiei Ryanair a concluzionat că avionul a fost „deviat sub pretenții false folosind controlul traficului aerian de la Minsk și pare clar că doi pasageri au fost îndepărtați împotriva voinței lor și reținuți”.
Articole asemănătoare
Jurnalismul, prin ochii jurnaliștilor. Cum s-a văzut Ziua Internațională a Libertății Presei în România
Editiadedimineata: N-ai mai putut ajunge la Ierusalim? Lasă mesaje online, care vor fi depuse la Zidul Plângerii
Elon Musk anunță că vrea să intre pe piața inteligenței artificiale
Dacă Facebook nu le vrea, paginile asociate cu PSD au migrat… pe rețeaua de socializare a Rusiei
Telenovelă în politica internațională: Donald Trump, bârfit la summitul NATO de Trudeau, Macron și Boris Johnson