Șeful OpenAI a cerut Congresului SUA reglementarea inteligenței artificiale
Șeful OpenAI, Sam Altman, s-a prezentat în fața Congresului american pentru a vorbi despre riscurile tehnologiei inteligenței artificiale. Altman le-a spus oficialilor că domeniul AI are nevoie de reglementări legislative.
OpenAI este dezvoltatorul popularului ChatGPT, motiv pentru care Sam Altman a vorbit pe larg despre decizia de a lansa public acest program, menționând că normele trebuie stabilite împreună cu marile companii din domeniul AI.
Însă șeful OpenAI a reușit să cucerească membrii comisiei de audiere prin repetatele cereri de reglementare ale tehnologiilor ce folosesc inteligența artificială.
„Considerăm că beneficiile instrumentelor pe care le-am implementat până în prezent depășesc cu mult riscurile. Cu toate acestea, considerăm că intervenția de reglementare din partea guvernelor va fi esențială pentru a atenua riscurile unor modele din ce în ce mai puternice”, a declarat Altman în fața Congresului, citat de The Verge.
Senatorii la rândul lor au vorbit despre importanța creării unui cadru legislativ și au amintit de popularizarea platformelor de social media, care au acționat fără vreo reglementare din partea autorităților și au devenit tot mai toxice pentru utilizatori. Unul dintre membrii comisiei a spus că, deși Congresul nu a reușit să reglementeze temeinic social media, acum „avem obligația să o facem în ceea ce privește AI, înainte ca amenințările și riscurile să devină reale”.
Printre aceste riscuri, senatorii au amintit de dezinformările legate de campaniile electorale, interferența cu anumite joburi, generarea unui conținut dăunător și chiar lacunele pe care aceste programe le au în alte limbi.
Întrebat despre cum anume ar trebui implementată o astfel de lege, Altman a propus înființarea unei agenții guvernamentală, care să emită licențe pentru companiile dezvoltatoare de programe AI complexe și puternice. Audierea nu s-a concretizat cu un plan concret de implementare a unor norme, însă direcția pare să fie spre crearea unor legi de reglementare.
Ideea prezentată de Altman este una despre care administrația prezidențială a vorbit încă de luna trecută. Nu e surprinzător, având în vedere că la începutul lunii mai Altman împreună cu șefii Google, Microsoft și Anthropic au fost invitați la Casa Albă pentru a vorbi despre viitorul inteligenței artificiale.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Canada vrea să introducă o lege care să oblige Facebook și Google să plătească publicațiile de știri
Cehia cere Uniunii Europene să combată dezinformarea rusă din Africa
Editiadedimineata: Site-uri false care îți golesc cardul. Cum are loc tentativa de phishing?
Conferință de presă la MAI, pe fondul coronavirus. Noi restricții pentru populație până pe 31 martie
Julian Assange este liber , după ce a semnat cu SUA un acord de recunoaștere a vinovăției pentru acuzațiile de spionaj