Sechestrarea jurnaliștilor italieni, o mușcătură în democrația românească

Când te duci la un interviu, mai ales într-o țară europeană, nu-ți imaginezi ca jurnalist că o să pleci de acolo mușcată de mână de soțul intervievatei.

Din imaginile care au circulat atât în presa de la noi, cât și în cea italienească, reiese grotescul momentului: în filmări vedem o Șoșoacă pe care am mai văzut-o, care își defilează funcția prin fața organelor (de parcă legea e mai înțelegătoare cu demnitarii) și care, odată ce nu-i convine ceva, apelează la showuri.

Însă ce este cel mai grav e că, spre deosebire de alte dăți, senatoarea independentă ne-a arătat că nu înțelege nici legea, și nici democrația. Asta în ciuda faptului că e și avocat, și senator, titluri ce îi conferă o responsabilitate mare și pentru una, și pentru alta. Sigur, Diana Șoșoacă ne-a obișnuit cu ieșirile sale, însă de data aceasta este diferit, pentru că a adus prejudicii unor jurnaliști, a încălcat principiile democratice și a pătat imaginea României.

Ce gust au jurnaliștii italieni?

După incidentul de vineri seara, prin redacțiile europene probabil se va vorbi mult despre ”mușcătura românească”. Căci dincolo de gravitatea situației și de cercetarea penală la care soțul senatoarei, Silvestru Șoșoacă, este supus, presa din România a ținut să sublinieze că jurnalista Lucia Goracci a plecat mușcată de la noi din țară.

Lăsând la o parte de imaginația mea bogată, care deja își imaginează cum Silvestru Șoșoacă era agățat cu dinții de mâna jurnalistei italiene în timp ce polițiștii se îngrămădeau s-o scoată pe femeie din dinții lui, incidentul este grav, căci arată cât de ușor se face apel la violență. Iar jurnaliștii sunt expuși constant la pericol, după cum arată o analiză a UNESCO anul acesta. Și nu, cele mai multe victime nu-s în țări în care sunt conflicte armate, ci în afara zonelor de conflict.

E unul dintre cele mai grave incidente de la noi din țară din ultimii ani, însă nu este singurul. În fapt, RSF a scris că presiunile asupra presei sunt de tot felul, în timp ce „viziunea guvernului despre jurnalism și libertatea de exprimare încurajează cenzura și autocenzura”. Diana Șoșoacă e un caz extrem, însă vedem frecvent oficiali care nu înțeleg rolul presei în stat – de la stânga la dreapta, aproape fiecare partid a dat spațiului public cel puțin un politician care să aibă un derapaj la adresa mass-mediei. Amintesc aici de îmbrânceala de la Congresul PNL, invitația lui Dragnea de a merge în baie, discursul de tip AUR care este „apreciat de oameni valoroși nu de jurnaliști soioși” al lui Simion și lista poate continua. Nici instituțiile publice nu stau mai bine: România nu a fost străină de excesul de zel al forțelor de ordine la proteste, iar refuzul de a răspunde la întrebări e un sport în instituțiile de stat.

În plus, să nu uităm că echipa de filmare a stat opt ore în sediul Poliției, fiind lăsați să plece abia după ce Ambasada Italiei a intervenit.

Motivul pentru care relația politic-presă și stat-presă este atât de defectuoasă stă în lipsa de educație civică. Pretențiile la adresa oamenilor care ne conduc nu sunt mari, după cum putem vedea, pentru că România se confruntă cu o crasă lipsă de educație civică – cu toate că, în teorie, ea se află în programa școlară. De educația media nici nu o să amintesc, căci România e departe de a înțelege măcar nevoia unei astfel de materii.

De ce nu mai funcționează toleranța

În 1945, Karl Popper teoretiza că, „pentru a menține o societate tolerantă, societatea trebuie să fie intolerantă la intoleranță”. Acesta sugera, în ”The Open Society and Its Enemies”, că societatea ar trebui mai întâi să combată intoleranța cu argumente raționale și discurs public, dar dacă acestea nu funcționează, toleranții ar trebui să-și rezerve dreptul de a suprima opiniile intolerante.

Scandalul dintre Șoșoacă și jurnaliștii de la RAI Uno reprezintă cadrul perfect pentru această discuție. În ultimele zile, în spațiul public au apărut două tipuri de reacții: a celor care consideră că senatoarea ex-AUR a întrecut (pe bune de data asta) orice limită și ar trebui, deci, taxată, și a celor care afirmă că, oferind atâta spațiu media acestui incident, îi dăm apă la moară Dianei Șoșoacă.

Însă incidentul de vineri seară este diferit de toate celelalte: de această dată, senatoarea ar fi săvârșit o faptă gravă, sechestrarea, fapt ce ar fi dus la tensiuni la nivel european. Nu putem să ne prefacem la nesfârșit că derapajele la adresa presei sunt ceva peste care societatea ar trebui să treacă cu ușurință, mai cu seamă când ele sunt săvârșite de un demnitar.