Doi politicieni români, menționați în documentele care arată averile ascunse ale liderilor lumii

Pandora Papers este una dintre cele mai mari scurgeri de date financiare din istorie, care arată cum și-au ascuns liderii politici din întreaga lume averile. Printre numele grele menționate în investigațiile jurnalistice se numără cel al Regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea, dar și cel al fostului premier britanic, Tony Blair.

Însă documentele menționează și numele a peste o sută de români, dintre care doi ar fi politicieni. Deși identitatea acestora nu a fost făcută încă publică, jurnaliștii Rise Project, implicați în investigații, susțin că ar fi vorba despre un oficial aflat în funcție și un fost membru al Parlamentului.

CITIȚI ȘI: AVERILE A SUTE DE LIDERI MONDIALI AU FOST EXPUSE ÎN CEA MAI MARE SCURGERE DE DATE FINANCIARE DIN ISTORIE

Primul ar apărea ca beneficiar ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice, care, la rândul lor, dețin companii în Cipru, în timp ce fostul parlamentar ar fi deschis o companie offshore ca să controleze un cont din Elveția.

Urmează ca numele acestora să fie făcut public în zilele ce urmează, anunță Rise Project.

Amintim că ”Pandora Papers” este o investigație jurnalistică realizată de International Consortium of Investigative Journalism, din care fac parte mai multe organizații media din întreaga lume.

sursa foto: ICIJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *