
Reuters a retras o investigație majoră despre hackeri de închiriat, după un ordin judecătoresc indian
O investigație majoră publicată de Reuters pe 16 noiembrie a fost retrasă de pe site după ce un tribunal indian a emis un ordin în acest sens pentru agenția de știri.
Articolul, înlocuit acum cu un mesaj din partea editorului, dădea informații despre o anumită operațiune indiană, Appin, de unde se puteau angaja hackeri. Autorii au folosit un cache masiv de documente, inclusiv e-mailuri, înregistrări financiare, fotografii, mesaje și prezentări din interiorul companiei indiene, precum și dosare de aplicare a legii de pe mai multe continente și interviuri cu sute de persoane, conform 404media.
„Compania indiană a piratat la scară industrială, furând date de la lideri politici, directori internaționali, avocați proeminenți și nu numai. Appin a fost un furnizor principal de servicii de spionaj cibernetic pentru investigatorii privați care lucrau în numele marilor afaceri, al firmelor de avocatură și al clienților bogați”, se arată în investigație, disponibilă acum în versiune arhivată AICI.
„Reuters a eliminat temporar articolul «How an Indian startup hacked the world» pentru a se conforma unui ordin judecătoresc preliminar emis la 4 decembrie 2023 de un tribunal districtual din New Delhi, India. Reuters își susține reportajul și intenționează să facă apel la această decizie”, se arată în nota editorului. Nu există niciun indiciu că articolul ar conține erori sau informații neadevărate.
Mai mult, „ordinul a fost emis pe fondul unui proces intentat împotriva Reuters în noiembrie 2022. După cum se arată în documentele depuse în instanță, Reuters contestă aceste pretenții”.
India are o problemă cu libertatea presei, în ciuda faptului că este cea mai mare democrație din lume. Conform Indexului Reporteri fără frontiere, India se află pe locul 161 din 180 când vine vorba de respectarea libertății de exprimare și a drepturilor jurnaliștilor.
Articole asemănătoare
Meta anunță noi mijloace prin care vrea să combată dezinformarea privind alegerile din Franța
Reclamele conservatorilor britanici, blocate de Google cu puțin timp înainte de alegeri. Posibilul motiv: folosirea fake news
Propagandă marca Sputnik: Ce personaje sunt lăudate de oficiosul Kremlinului
Cum și-a vârât Rusia coada în alegerile prezidențiale din SUA
Victor Ciutacu – Omul vorbelor grele