Primele jurnaliste din România, pioniere în lupta pentru drepturile femeilor

Este cunoscut faptul că femeile au trebuit să lupte pentru drepturile lor. În România acest curent a fost preluat la fel de repede ca și în restul țărilor europene, undeva prin anul 1815 și avea să se desfășoare în două valuri, fiind influențat, de-a lungul timpului, de realitățile istorice, culturale, sociale și politice ale vremurilor.

Pentru femeile din întreaga lume lupta pentru dreptul de a vota, de a lucra, de a avea dreptul la educație și la independență a reprezentat unul dintre cele mai aprige războaie. Multe dintre sufragete au fost bătute cu bestialitate, schingiute și aruncate în închisori. Așa că, feministelor nu le-a rămas decât să convingă și alte femei că această luptă nu este doar a lor, ci a tuturor celor care trăiau sub înaltul patronaj al bărbaților. Cum altfel să își facă auzite vocile, dacă nu prin intermediul jurnalismului, instrumentul care le-a ajutat pe pionierele feministe să convingă întreaga lume că femeile au nevoie de drepturi și de emancipare politică, intelectuală și de recunoaștere socială.

Așa se face că, întreaga ascensiune a femeilor în acest domeniu, vine la pachet cu unul dintre cele mai mari curente ce avea să ofere femeilor, cu multă trudă, un nou început.

Maria Rosetti, prima femeie gazetar din România 

A fost prima femeie gazetar din România, într-o perioadă în care această practică era dedicată în întregime bărbaților. Maria Rosetti a fost și unul dintre pionii principali în timpul Revoluției de la 1848, susținând cu toate puterile idealurile naționaliste ale soțului C.A. Roseti, cel care avea să fondeze Academia Română și de la care Maria a ”furat” noțiunile elementare de scriere jurnalistică.

Până la acel moment, Maria Rosetti trăise sub numele și blazonul unei familii în care bărbații erau pilonii principali. Chiar soțul său, C.A. Rosetti era unul dintre cei mai  influenți oameni ai acelei epoci, acesta fiind jurnalist, revoluţionar şi fondator al Partidului Naţional Liberal, membru al marii familiei de boieri Rosetti.

Lucurile au luat o întorsătură diferită însă abia în anul 1848, când femeia plină de farmec, care atrăgea atenția multora din lumea bună a Bucureștilor, a făcut un pas în față pentru a spune sus și tare ce gândește. Astfel, Maria Rosetti avea să se confrunte cu dificultăți de integrare în societatea boierească, deoarece aceasta nu era pregătită pentru astfel de schimbări.

Odată cu începerea Revoluției din Țara Românească, din anul 1848, Maria Rosetti s-a alăturat soțului ei, luptând cot la cot pentru câștigarea drepturilor românilor, alăturându-se între timp și mișcării feministe, fiind o susținătoare înflăcătara a drepturilor și libertăților femeilor.

Maria Rosetii a rămas în istorie ca fiind prima femeie gazetar din România, dar și pentru curajul său de a milita alături de soțul său pentru drepturile românilor. A luat parte la toate întâlnirile familiei care au pus la cale Revoluția de la 1848 și a salvat de la închisoare mulți revoluționari.

Sofia Nădejde, simbolul feminismului românesc 

Una dintre cele mai proeminete voci ale mișcării feministe din România este Sofia Nădejde. Provenită dintr-o familie de țărani din Botoșani este prima femeie din România care a avut voie să urmeze un ciclu de învățământ superior și să dea bacul într-un liceu de băieți.

Sofia Nădejde este și prima femeie care a ajuns să conducă o revistă literară și prima autoare a unui roman feminist „Patimi”, scris în anul 1903, în care poveștește cu lux de amânunte chinurile la care erau supuse femeile acelor vremuri. 

A fost votată cea mai cultivată româncă a epocii, de multe persoanlități culturale de renume, într-un sondaj al ziarului România Literară din anul 1895 și a fost singura publicistă care a reușit să îi țină piept marelui academician conservator Titu Maiorescu, umilindu-l printr-o serie de argumente în articolul „Răspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei”.

Maiorescu era de părere că femeile au nevoie de tutela bărbaților, deoarece creierul lor este insuficient dezvoltat, fapt ce face ca posibilitățile lor intelectuale să fie cât se poate de reduse: „Femeia e incapabilă de dezvoltare, oricât ar încerca să-şi dezvolte inteligenţa, ea nu va reuşi; ba chiar, cu timpul, ea se tâmpeşte şi tinde către idiotism”, potrivit Adevărul.ro, aceasta era retorica misogină a unuia dintre cei mai cultivați oameni ai României.

Sofia Nădejde a fost singura care a avut curajul de a intra într-o polemică publicită cu renumitul academician și critic, reușind să aducă numeroase dovezi științifice și argumente plauzibile, care nu numai că au contrazis teoria lui Maiorescu, ci l-au și umulit public, reușind să atragă și mai mulți susținători pentru cauza femeilor.

„Dacă inteligenţa e funcţia materiei cenuşii, atunci nu se poate trage nicio concluzie pe baza greutăţii creierelor, căci ar trebui avută în vedere greutatea materiei cenuşii. Dar greutatea nu e cea mai potrivită măsură: calitatea materiei cenuşii, numărul celulelor şi al polilor acestora şi ramificaţiile lor ar trebui să fie măsura inteligenţei”, argumenta Sofia Nădejde, în replică la teoria criticului Maiorescu, potrivit Adevărul.ro.

Adela Xenopol, vocea femeilor din Iași 

Fondatoarea revistei „Dochia”(1896 – 1898), un instrument cu ajutorul căruia putea transmite mai departe ideologia mișcării feministe. Revista avea principalul rol de a lupta pentru emanciparea intelectuală, politică și juridică a femeilor, dar și pentru promovarea stilului de scriere feminin: „menită să apere, să susţină şi să cerceteze drepturile femeii […] pentru a dovedi că ea a fost vrednică în toate timpurile şi în toate treptele sociale de la Doamnă la opincă”.

Pe lângă aceasta, a mai codus și alte reviste precum „Românca” (1905 – 1906), „Viitorul româncelor” (1912 – 1916) sau „Revista scriitoarei” (1926 – 1928).

A scris numeroase care susțineau cauza femeilor însă referitor la diferențele dintre bărbați și femei, autoarea Adela Xenopol argumenta: „Fie un bărbat destul de mărginit, el în virtutea sexului cu niţică protecţie sau situaţie politică, va ajunge departe, pe când o femeie, fie ea un geniu nu va dobândi decât profesoratul, şi acela până la şcoli secundare”. Mai mult decât atât, Adela Xenopol a conștientizat că lucrurile nu aveau să se schimbe doar la nivel ideologic, iar în 1914 înaintează Parlamentului o petiție, în numele tuturor femeilor din Iași, prin care se cerea revizuirea Cosntituției în vederea acordării femeilor intelectuale dreptul la vot.

Mișcarea feministă a făcut posibilă și expansiunea femeilor într-un domeniu destinat în exclusivitate bărbaților. Pentru femeile susținătoare ale femnisimului primului val, jurnalismul a reprezentat instrumentul asemănător unei portavoci, prin intermediul căruia au reușit să obțină drepturi și libertăți.