Nu lăsa adevărul să strice o știre buna! Loteria informațiilor pe surse în online-ul românesc

Revista Science a publicat la începutul acestui an o cercetare desfășurată pe perioada 2006-2017 şi care a analizat 126.000 de informaţii, false şi adevărate, distribuite pe Twitter de 3 milioane de persoane de peste 4,5 milioane de ori. Pentru a distinge în mod eficace între informaţiile adevărate şi false, echipa studiului s-a bazat pe munca a şase organizaţii independente de verificare a faptelor.

Concluzia a fost una previzibilă: informaţiile false sunt, în medie, răspândite mai rapid şi mai mult decât cele adevărate, dar spectaculos cu adevărat este faptul că, informaţiile adevărate ar avea nevoie de şase ori mai mult timp decât informaţiile false pentru a ajunge la același număr de persoane. Decalajul este chiar mai mare pentru informaţiile cu conţinut politic decât pentru cele legate de terorism, dezastre naturale, ştiinţă, legende urbane sau ştiri financiare.

Ceea ce americanii au observat în urma acestui studiu este ușor detectabil și în peisajul politic și al onlinului românesc: informațiile false sau știrile promovate pe surse, fără a fi încă verificate factual au un impact mult mai mare decât cele care sunt confirmate a se fi pretrecut.

De unde derivă acest comportament ? Un cunoscut ziarist imi spunea o vorba care circulă de ani buni în mediul de presă: nu lăsa adevărul să strice o stire bună. Iar această zicere poate avea la bază faptul că realitatea confirmată nu este nici pe departe la fel de spectaculoasă față de posibilitatea incertă a unei întâmplări probabile.

Cine beneficiază?

Site-urile de politic sunt beneficiare și generatoare, in măsuri egale, ale fenomentului. Orice privitor in Analytics-ul unui site de cotidian politic vede cum indiactorii explodează atunci când dai cu surse un fapt. Posibilitatea de a trage cu ochiul în curtea PSD sau PNL sau, si mai spectaculos, în intimitatea unui om politic par a fi unele dintre cele mai voluptoase plăceri ale cititorului de politic. Lansarea informației ”pe surse” duce la creșterea traficului și datorită nevoii cititorului de a vedea continuarea. Consumatorul de online devine parte a procesului de scriere a poveștii: el poate să spună cu certitudine care este, în viziunea sa, cea mai probabilă varinată de continuare a storry-ului de partid și de stat. Apoi, revine, face click după clik pentru a căuta confirmarea sau a invalidarea scenariului. In paralel are loc, de cele mai multe ori, o activitate febrilă de ditribuire a știrii și de transmitere către cercul de cunoscuți pentru a fi primul care ”dă știrea”. Consumatorul român în principal de știre politică este cel care vrea să fie primul deținător al informați, așa cum vrea să pară că știe mai mult decât ceilalți referitor la subiect.

Ulterior, dacă știrea este invalidată de un actor politic sau de desfășurarea faptelor, nu mai interesează pe nimeni, cu adevărat. Puțini dintre utilizatorii sau distribuitorii inițiali ai știrii își vor asuma fatul că au greșit sau că adevărul lor de mai devreme necesită ajustari.

Cine riscă în distribuirea informațiilor false?

  •  Site-urile implicate, brand-ul acestora, proprietarul de presă și jurnalistul sunt cele care riscă cel mai mult în această loterie a surselor pentru că, invalidarea acestora va duce la decredibilizarea în ansamblu a informațiilor lansate de către canalul de presă și aruncarea sa într-o zonă marginală din care va avea de suferit atât jurnalistul, cât și patronatul.
  • Generatorul știrii – cel care se constituie în sursa jurnalistului
    Deși poate avea succes de câteva ori în practicarea unor astfel de intoxicări, el va fi ocolit ulterior de către jurnalist, mai ales după ce în mod repetat informațiile s-au dovedit a fi trunchiate sau denaturate în folosul propriu. De-a lungul timpului, am întâlnit una dintre cele mai spectaculoase metode folosite de către oamenii politici, care își dădeau pe surse propriile declarații, pentru ca mai apoi să iasă public și să le infirme. Acest comportament de Bianca Drăgușanu în uitare, este spectaculos prin unicitatea sa pentru că, la a doua solicitare de promovare a unor astfel de declarații este inevitabil refuzat de către ziarist.
  •  Distribuitorul inforemației false care își asumă riscul de a fi privit drept răspândac și nu ca o voce serioasă în propria comunitate sau în cercul de prieteni. Nevoia de a fi în cerntrul atenției poate fi cea care îl va pierde, implicit.