Măsurile platformelor de socializare pentru alegerile parlamentare parțiale din SUA

Alegerile parlamentare parțiale din SUA se apropie cu pași repezi (8 noiembrie), iar platformele de social media trebuie să facă față valului aferent de dezinformare, fake news și teorii conspiraționiste. Cele mai mari dintre și-au prezentat de pe-acum planul de combatere a informațiilor false și de păstrare a unui mediu cât mai neutru posibil.

Încă din 2016 când întreaga controversă despre e-mailurile lui Hillary Clinton a devenit subiect de discuție și moment crucial în campania prezidențială, platformele de socializare s-au angajat să ia măsuri care să reducă riscul viralizării mesajelor conspiraționiste sau propagandistice.

Companiile decid singure care politici sunt cele mai bune și eficiente, lucru care încurcă mai mult decât simplifică procesul.

Dacă m-ați întreba, ca persoană care se află în centrul acestor treburi, dacă aș prefera să existe o lege a țării pe care să o respectăm, v-aș spune: «Da! Da!”. Da!»”, a declarat Nick Clegg, directorul pentru afaceri externe al Meta într-un interviu citat de Bloomberg.

Măsurile pe care platformele le vor adopta nu vor diferi foarte mult față de ce au implementat în anii trecuți, însă sunt câteva excepții demne de notat.

Meta

Meta a spus că anul acesta se va asigura că nu vor exista derapaje cu privire la logistica votului (gândește-te la dezinformarea iscată de Donald Trump despre votul prin poștă) și incitarea la violență după ziua alegerilor. Mai mult decât atât, nici Facebook și nici Instagram nu vor permite apariția de noi reclame politice sau modificate în săptămâna dinaintea închiderii urnelor. Totuși, Bloomberg relatează că Meta își va continua politica de a nu verifica declarațiile din reclamele politice.

Twitter

Compania, care se află într-un proces cu Elon Musk în această perioadă, va interzice și ea reclamele politice, însă a declarat că va eticheta dezinformarea cu privire la modul de vot, precum și la rezultatele alegerilor. Hotnews, citind Reuters, afirmă că politica interzice utilizatorilor publicarea de conţinut înşelător, cu intenţia de a descuraja alegătorii să voteze. Mai mult decât atât, platforma a spus că va adăuga pictograme speciale pentru candidații la alegeri pentru o mai bună transparență.

TikTok

TikTok a promis că va lucra intens cu fact-checkeri, astfel încât moderatorii săi să poată elimina videoclipurile care conțin dezinformare sau incitare la violență. Platforma vrea să se asigure că niciun clip care susține o declarație ce nu poate fi verificată nu va ajunge pe pagina For You. E mai ușor pentru TikTok pentru că platforma nu permite reclamele politice absolut deloc, însă în trecut au existat situații în care unii influenceri au fost plătiți să facă astfel de reclame. TikTok și-a meținut poziția și a spus că acest tip de conținut este interzis.

O să funcționeze aceste măsuri? Greu de spus. Runda de alegeri prezidențiale din SUA a fost lipsită de dezinformare și consiprații? Deloc. Ca în fiecare an, cel mai probabil o să existe anumite surse generatoare de dezinformare care vor viraliza un mesaj sau altul.

Ceea ce subliniază și mai mult ideea pe care o susținea și Nick Clegg: la un moment dat autoritățile americane vor trebuie să facă o lege care să se adreseze dezinformării din perioada electorală și să nu mai depindă de practicile marilor companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *