Google nu a fost părtinitoare împotriva candidaților republicani

O anchetă a Comisia Electorală Federală (FEC) din SUA a concluzionat că sistemul spam al Gmail nu a acționat în favoarea candidaților Partidului Democrat. Republicanii înaintaseră o plângere în care acuzau Google că etichetează intenționat e-mailurile electorale ale acestora ca spam, lucru ce a oferit un avantaj rivalilor politici.

FEC spune că sistemul de filtraj prezent în Gmail nu a marcat –în mod deliberat– ca spam e-mailurile republicanilor, iar orice decizii considerate părtinitoare au fost involuntare.

Google și-a susținut în mod credibil afirmația conform căreia filtrul său de spam este instituit din motive comerciale și, prin urmare, nu a constituit un ajutor politic în sensul legilor federale privind campaniile electorale”, a declarat autoritatea federală, citată de The Wall Street Journal.

În ciuda plângerilor republicanilor, FEC susține că filtrul de spam al Google este implementat pentru a feri utilizatorii de escrocherii sau atacuri online și nu pentru a oferi avantaje unor candidați politici. Conform surselor WSJ, Comisia Electorală Federală va clasa cazul.

Comitetul de conducere al Partidului Republican trimisese plângerea către FEC anul trecut, citând un studiu al Universității North Carolina, care arăta că aproape 70% din e-mailurile candidaților republicani au fost trimise la spam de către sistemul automatizat al Gmail.

Cu toate astea, chiar autorii studiului afirmă că „nu avem niciun motiv să credem că au existat încercări deliberate din partea acestor servicii de e-mail de a crea prejudecăți pentru a influența alegătorii”, lucru ce a fost luat în calcul de autoritatea federală pe durata anchetei.

Decizia Comisiei de a respinge această plângere reafirmă faptul că Gmail nu filtrează e-mailurile în scopuri politice. Vom continua să investim în filtrele noastre de spam Gmail deoarece, așa cum notează FEC, acestea sunt importante pentru a proteja căsuțele de e-mail ale oamenilor împotriva primirii de mesaje nedorite, nesolicitate sau periculoase”, a afirmat un purtător de cuvânt al Google pentru WSJ.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *