Mai mulți scriitori din SUA au dat OpenAI în judecată
Mai mulți scriitori americani, printre care și un câștigător al premiului Pulitzer, au acționat OpenAI în judecată. Plângerea formulată de aceștia acuză compania dezvoltatoare a ChatGPT că a antrenat programul AI pe lucrărilor lor fără permisiune.
Printre grupul de scriitori se numără și Michael Chabon, care a câștigat premiul Pulitzer în 2001. Conform Reuters, avocații grupului spun că lucrările artistice precum cărțile și piesele de teatru sunt deosebit de valoroase pentru formarea ChatGPT, deoarece sunt „cele mai bune exemple de scriere de înaltă calitate, în format lung”. O altă parte problematică este că stilul acestora de scris poate fi imitat de ChatGPT atunci când răspunde cererilor utilizatorilor, totul pentru că programul are acces neîngrădit la lucrările lor.
Plângerea nu specifică o sumă anume pentru daunele create, însă cere în mod direct companiei să oprească aceste „practici comerciale ilegale și neloiale”.
OpenAI susține că ChatGPT a fost antrenat cu date de pe internet ce s-ar încadra ca utilizare echitabilă a materialelor protejate de drepturile de autor. Compania mai are două plângeri legate de folosirea fără permisiune a unor lucrări artistice.
Problema legată de metoda de antrenare a programelor de inteligență artificială – folosirea datelor disponibile pe internet – devine tot mai spinoasă, asta și pentru că reglementările în acest domeniu se lasă așteptate. The Guardian, ziarul britanic, a decis să interzică OpenAI să-i acceseze conținutul pentru a antrena programele AI.
Articole asemănătoare
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea se va auzi din nou în România și Bulgaria
Acționarii Meta cer un audit pentru Consiliul de conducere al Facebook
Teodorovici și-a cerut abia după 4 zile scuze pentru insultele adresate unei jurnaliste
Un nou serviciu de streaming de tip video-on-demand va fi disponibil începând cu 2022
Oficiali ai ONU solicită o anchetă privind uciderea jurnalistei Al Jazeera Shireen Abu Akleh