Luptă strânsă privind rezultatele referendumului din Republica Moldova pentru integrarea europeană
Duminică, cetățenii moldoveni din țară și de peste hotare au fost chemați la urne pentru a-și alege următorul președinte, dar și pentru a-și exprima opinia cu privire la integrarea europeană și modificarea Constituției.
La ora 10:30, la mai bine de 12 ore de la închiderea urnelor, lupta este strânsă în ceea ce privește rezultatele referendumului, însă tabăra pro-europeană conduce cu câteva mii de voturi.
Conform informațiilor centralizate de Comisia Electorală Centrală, până la această oră au fost numărate 1,46 de milioane de voturi, adică 98,60% din totalul voturilor exprimate. 50,18% din cei ce și-au exprimat preferința au declarat că sunt în favoarea modificării Constituției, în timp ce 49,82% au votat împotrivă.
Situația nu ar fi stat însă în favoarea taberei pro-europene dacă o eroare de comunicare din partea politicienilor pro-Rusia, au declarat surse din Republica Moldova pentru G4Media. Aproximativ 82.000 de oameni nu au luat și buletinele de vot pentru referendum, deoarece au fost îndemnați să boicoteze referendumul. Dacă ar fi votat împotrivă, balanța ar fi fost înclinată cu mult în favoarea lor.
Maia Sandu ajunge în turul II
În același timp cu referendumul au avut loc și alegerile pentru un nou președinte. Până la ora redactării acestui material, se pare că Maia Sandu este favorita moldovenilor, având peste 41% din voturi.
Pe locul al doilea se află pro-rusul Alexandr Stoianoglo, la o diferență semnificativă (în jur de 26%). Astfel, moldovenii sunt așteptați să-și mai exprime o dată preferința în privința viitorului șef de stat.
„Un atac fără precedent asupra democrației”
Președinta Maia Sandu a declarat, la aflarea rezultatelor, că Republica Moldova a fost ținta unui „atac fără precedent asupra democrației”, iar „grupări criminale împreună cu forțe străine” au încercat să „cumpere 300.000 de voturi”.
„Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300.000 de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică și panică în societate. Nu vom renunța să apărăm libertatea și democrația. Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a mai declarat aceasta.
Articole asemănătoare
Ministerul pentru Mediul de Afaceri le ușurează treaba antreprenorilor: platforma Business Romania, lansată
Acuzații grave la adresa Google: modul incognito nu ar fi tocmai incognito
Instagram se inspiră, din nou, de la TikTok: vrea ca fiecare videoclip să fie Reels
Agenții de publicitate, îngrijorați de posibila interzicere a TikTok în SUA
NYTimes: SUA cred că ucrainenii au fost în spatele asasinării fiicei lui Dughin, în Rusia