
Depoziția whistleblowerului Facebook a stârnit o furtună de reacții în politica americană
Audierea avertizorului de integritate Frances Haugen privind Facebook în subcomisia pentru Comerț a Senatului a stârnit o furtună de reacții în Congresul american.
În fața senatorilor, fostul director din cadrul diviziei împotriva dezinformării politice a arătat că Facebook este conștientă despre daunele pe care le produce în societate, mai ales în rândul adolescenților, însă alege să prioritizeze profitul, conform The Washington Post.
„Atâta timp cât Facebook funcționează în umbră, ascunzându-și cercetările de sub controlul publicului, este inexplicabil”, a spus Frances Haugen. Aceasta a părăsit compania lui Mark Zuckerberg cu mii de documente confidențiale, care au fost baza unei anchete a Wall Street Journal și ulterior au intrat în posesia senatorilor americani.
Reacțiile în rândul politicienilor americani au fost pe măsura declarațiilor. Ambele partide s-au declarat îngrijorate cu privire la practicile Facebook, în mod special pentru siguranța copiilor.
„Copiii noștri sunt cei care sunt victime. Adolescenții care se uită astăzi în oglindă simt îndoieli și nesiguranță. Mark Zuckerberg ar trebui să se privească în oglindă”, a spus democratul Richard Blumenthal.
Reacții au venit și din partea republicanilor. „Vom privi în urmă peste 20 de ani și ne vom întreba – Oare ce dracu a fost în capetele noastre?”, a afirmat senatorul Dan Sullivan.
Articole asemănătoare
Știa Facebook de implicarea Rusiei în politica americană de mai mult timp?
Începând de astăzi, toți cei care accesează Yahoo își cedează datele benevol către Verizon
Naționalism 101: cum se răspândește discursul iliberal pe teritoriul Europei
Aleksei Navalnîi, opozantul regimului lui Putin, a murit în închisoare
Meta, amendată cu 390 de milioane de euro pentru datele personale folosite în scop publicitar