Ce spune Moise Guran despre colaborarea sa din 2018 cu USR și PLUS

Trecerea lui Moise Guran de la cariera de jurnalist la una în politică a atras atenția publică, cu atât mai mult cu cât a ieșit la iveală o declarație făcută de acesta în 2015, când spunea că ”nimic mai mult decât detest un jurnalist care își abandonează cariera ca să intre în politică”.

Citiți și: Moise Guran a lucrat cu USR și PLUS când încă era jurnalist. A existat un conflict de interese?

În contextul prezentat mai sus, fostul realizator radio a oferit un interviu pentru Paginademedia.ro, în care a clarificat situația din 2018. Amintim faptul că Moise Guran a afirmat miercuri seara că apropierea de Uniunea Salvați România și PLUS a avut loc în 2018, atunci când ambele formațiuni politice i-au propus să se ocupe de coordonarea campaniei. La acel moment, jurnalistul a refuzat oferta, însă ”din toamna lui 2018 a lucrat cu ei la programe, separat, și cu USR și cu PLUS”

Guran a afirmat: ”Nu am lucrat (cu cele două formațiuni politice – n.r.) în sensul că am fost angajat. Am avut dezbateri cu cei de la USR, dar și cu cei de la PLUS. Ei m-au invitat să îmi dau cu părerea despre ideile lor de guvernare, dar și despre ideile mele, pe care le promovez în spațiul public de atâția ani. Nici nu am făcut un secret din asta. Într-un articol din primăvară am și spus că mi-au dat programele lor să le citesc și să îmi dau cu părerea pe ele”.

Întrebat dacă implicarea sa în creionarea programelor electorale nu poate fi considerată a fi muncă de consultanță, acest a susținut că el nu o vede așa.

”Din punctul meu de vedere, nu. Sunt idei pe care eu le-am expus și public. Eu nu am dat consultanță plătită nimănui (…) Un consultant politic îți face o strategie politică și îl plătești pentru asta. Eu am discutat cu ei lucruri pe care le scriam și le dezbăteam și cu publicul. Nu am fost plătit și nu m-am gândit niciodată la asta”, a precizat Moise Guran pentru Paginademedia.ro.

Mai mult decât atât, fostul jurnalist susține că publicul său știa despre colaborarea sa cu USR și Plus: ”Într-un articol din primăvară am și spus că mi-au dat programele lor să le citesc și să îmi dau cu părerea pe ele”.

Moise Guran face referire la acest articol, în care afirmă că ”Din capul locului precizez faptul că eu însumi am votat USR-PLUS, că am avut dezbateri pe teme punctuale cu o parte a conducerilor celor două partide, în sensul că mi s-a cerut opinia (în chestiuni de reformă economică și constituțională) și am dat-o cu plăcere, fără să mă intereseze foarte mult dacă se va ține sau nu cont de ea. Așa cum am mai spus, am mai făcut și fac asta cu oricine mă întreabă, gratis și fără obligații (nu sunt consultant și nu intenționez să devin), ceea ce nu-mi afectează nicicum meseria de jurnalist”. 

Citiți întregul interviu cu fostul realizator de la Europa FM AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *