Ce spera Rusia că va obține prin dezinformarea împotriva Franței

Există câteva momente în istoria recentă când mașina rusă de dezinformare a fost la fel de ocupată ca și anul acesta. Experimentând mereu, dar nu uitând niciodată manualul KGB, Kremlinul încearcă să-i forțeze pe europeni să-i joace jocul. Scopul final? Mai multă putere.

Alegerile din acest an ar putea modela, fără îndoială, viitorul Europei. Rusia știe asta și încearcă să folosească fiecare as pe care îl are în mânecă: de la lansarea de știri false despre Ucraina – inclusiv despre Prima Doamnă, Olenna Zelenska -, până la vizarea populației europene în speranța de a influența votul acestora.

Având în vedere recentele alegeri parlamentare franceze – acum finalizate, cu o victorie uluitoare a stângii și o cădere mare pentru extrema dreapta -, cercetătorii și-au publicat concluziile cu privire la cea mai recentă strategie a Rusiei. Scopul final a fost simplu în teorie, dar practica a arătat vecinului nostru estic că democrația nu este doar o jucărie pe care o poate manipula după bunul plac. Mașina de dezinformare a Kremlinului a încercat să deruteze electoratul și să facă astfel încât partidul de extremă dreaptă al lui Marine LePen, care a manifestat cel mai mult interes să aibă o relație de prietenie cu Moscova, să câștige.

Rusia muncește din greu, dar nu și în zilele naționale libere

De la mijlocul lunii noiembrie 2023, din 4.400 de postări, majoritatea au vizat publicul francez și german. Descoperirile sunt ale antibot4navalny, un colectiv care analizează comportamentul boților ruși, citat de Euronews.

Ce mică coincidență mai leagă Rusia de aceste postări? Numărul de postări săptămânale a variat de la 100 la 200 – cu excepția unei săptămâni, începând din 5 mai, când a scăzut la aproape zero. În acea săptămână, Rusia a sărbătorit Ziua Victoriei, declarată sărbătoare publică. Chiar și boții trebuie să își ia o zi liberă uneori.

Mai mult, trei sferturi din postările din săptămâna anterioară votului legislativ din primul tur din 30 iunie, îndreptate către un public francez, s-au concentrat fie pe criticarea lui Macron, fie pe promovarea partidului National Rally, a constatat antibot4navalny.

Articole false pe site-uri false, despre subiecte false

O altă metodă folosită de Kremlin a fost copiarea identităților publicațiilor de știri legitime, pentru a promova o agendă anti-Ucraina. Printre site-urile de știri folosite s-au numărat agenția de știri AFP, BFMTV și revista Le Point.

Un astfel de titlu susținea: „Liderii noștri nu au idee cum trăiesc francezii obișnuiți, dar sunt gata să distrugă Franța în numele ajutorului pentru Ucraina”, în timp ce pe un alt site, care pretindea a fi al partidul lui Macron, oferea 100 de euro alegătorilor francezi care îl alegeau pe Macron.

Totuși, dacă ai de gând să depui atât de mult efort pentru a păcăli pe cineva – sper că se simte ironia -, te-ai gândi să ștergi prompturile AI care a creat articolele tale, nu?

Ei bine, se pare că micii muncitori de la uzinele de dezinformare din Rusia nu s-ar putea deranja să facă asta. Insikt Group, o divizie de cercetare a unei firme de securitate cibernetică, a arătat că, într-un articol, a fost lăsat un prompt care cere AI să rescrie un articol „luând o poziție conservatoare împotriva politicilor liberale ale administrației Macron”.

 

Una peste alta, totul se reduce la Ucraina. Dacă extremiștii francezi prietenoși ai lui Putin ar fi câștigat, ar fi oprit ajutorul Ucrainei (la urma urmei, aspirantul prim-ministru Bardella a fost cel care a promis că va face acest lucru). Vizând-o pe Prima Doamnă a Ucrainei, Rusia spera să aprindă unele sentimente de enervare în interiorul populațiilor europene, care apoi vor face presiuni asupra guvernelor lor pentru a opri ajutorul acordat Ucrainei. Proiectul Kylo, ​​despre care am vobit recent aici, este doar unul dintre numeroasele planuri pe care Kremlinul le-a făcut în speranța de a rupe legăturile dintre noi și Ucraina.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat – nu ieri, nu azi și să sperăm că nici în viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *