Autoritățile statului se contrazic între ele cu privire la atacurile cibernetice, după analiza CSAT
În cursul serii de ieri, 28 noiembrie, ședința CSAT s-a încheiat și a venit cu o serie de concluzii, care fie au fost contrazise imediat de alte instituții ale statului, fie sunt greu de luate în serios.
După ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a luat sfârșit, declarațiile de după au amintit de atacuri cibernetice ce ar fi influențat alegerile electorale și faptul că TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu.
„Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral. Din analiza documentelor a reieșit, totodată, că, prin încălcarea legislației electorale, un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic […] Acest tratament preferențial a fost potențat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităților române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC”, se arată în declarația de presă.
La nici o oră după anunțul CSAT, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a ieșit cu o declarație publică care infirmă orice fel de atacuri cibernetice care să fii influențat alegerile.
„La nivelul instituției noastre nu există suspiciuni sau indicii referitoare la atacuri cibernetice care să fi avut ca efect modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru alegerile din 24 noiembrie 2024, nefiind influențată corectitudinea procesului electoral […] Datele din sistemul informatic au coincis întocmai cu cele consemnate în procesele-verbale pe hârtie, conform verificărilor INS și birourilor electorale superioare. Reiterăm faptul că rezultatele oficiale ale alegerilor sunt cele consemnate pe hârtie”, a precizat STS în comunicatul său.
STS precizează că singurele atacuri cibernetice (de tip DDoS) au fost desfășurate asupra site-ului https://prezenta.roaep.ro, dar acestea au fost oprite. Serviciul nu a constat niciun atac asupra softului de centralizare sau oricărui alt element care asigură corectitudinea alegerilor.
Într-adevăr, CSAT nu prezinte ce fel de atacuri cibernetice a identificat, asupra cui sau asupra ce, iar cu privire la originea lor, a făcut o vagă trimitere la Rusia.
Cum rămâne cu TikTok
Acuzațiile pe care CSAT i le aduce unei companii globale, care găzduiește miliarde de utilizatori, sunt, cel puțin, ridicole. Oficialii spun că TikTok n-a respectat legea BEC din România, iar Călin Georgescu nu și-a marcat corect materialele de promovare cu codul unic de identificare al AEP.
Dincolo de faptul că TikTok nu l-a identificat drept candidat politic (cine știa de el în țară înainte de alegeri?), culpa platformei de social media e neclară. TikTok a fost acuzată, în ultimele patru zile, că a încălcat legea europeană DSA (care reglementează serviciile online) pe motive de netransparență și că nu a combătut rețelele de influență electorală. Autoritățile europene au luat în serios acest lucru și l-au chemat pe șeful TikTok în fața Parlamentului European pentru a da explicații.
Dacă platforma va fi găsită vinovată, normal că va trebui să plătească și să aplice măsurile de corecție necesare, însă CSAT pare să sugereze că ar fi, cumva, competența TikTok să verifice dacă Georgescu folosește sau nu codul unic AEP pe materialele sale de promovare.
Asigurarea că nelipsitul cod ”CMF” este aplicat în spațiul public (așa cum rețelele de socializare sunt desemnate în legislația din România) cade în responsabilitățile BEC, care a și dispus – cu trei zile înainte de alegeri – ca C.Georgescu să-și șteargă materialele de promovare care nu sunt marcate cum trebuie. E greu de crezut că popularitatea lui Georgescu se datorează doar că n-a aplicat codul pe clipurile lui, așa cum dă de înțeles CSAT.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Ce riști dacă deschizi un cont pe Facebook cu numele altuia
Care sunt alternativele mai puțin nocive ale fumătorilor? ”Pastila de (dez)informare” oferă posibile răspunsuri
Șeful securității cibernetice din Germania ar putea fi demis din cauza legăturilor cu Rusia
Singurul candidat la șefia CNA a fost ales. Cristina Pocora este noul președinte al Consiliului
Mark Zuckerberg se prezintă din nou în instanță în cazul Cambridge Analytica