Ambasadorul american în Rusia, forțat de Moscova să se întoarcă la Washington pentru ”consultări”
Rusia îl forțează pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii, John Sullivan, să se întoarcă la Washington, invocând nevoia ca acesta să se consulte cu Casa Albă în ceea ce privește relația celor două state.
Moscova i-a spus diplomatului SUA că ar trebui să se întoarcă în țara sa pentru o avea consultări „detaliate” și „serioase” cu Administrația Biden, susține Sergei Lavrov, ministrul rus de Externe, conform G4Media.
Pagina oficială a misiunii diplomatice americane în Rusia a anunțat plecarea temporară a ambasadorului la Washington, urmând ca acesta să se întoarcă, conform spuselor lui Sullivan, în „săptămânile următoare”.
„Cred că este important pentru mine să vorbesc direct cu noii mei colegi din Administrația Biden din Washington despre starea actuală a relațiilor bilaterale dintre Statele Unite și Rusia (…) De asemenea, nu mi-am mai văzut familia de peste un an și acesta este un alt motiv important ca mă întorc acasă pentru o vizită”, a spus diplomatul.
Tensiunile recente dintre America și Rusia nu au fost trecute cu vederea de Kremlin. CNN a raportat că, anterior, Sullivan a fost chemat la Ministerul de Externe rus pentru o conversație „dificilă” cu privire la sancțiunile aplicate de Washington în legătură cu ingerența Rusiei în alegerile prezidențiale din 2020, atacul asupra firmei SolarWinds, dar și pentru tensiunile stârnite în Crimeea.

Articole asemănătoare
Noi amenzi pentru încălcarea GDPR. Companiile sancţionate: eMAG, Vodafone, Enel şi SOS Infertilitatea
Facebook a plătit adolescenți ca să vadă ce mesaje trimit
Suspiciunile de plagiat ale lui Ciucă și agresarea primarului Timișoarei de AUR au ajuns în presa internațională
Raportul de transparență TikTok: solicitările statului român din 2024
Ce s-a schimbat după investigația Recorder privind numirea unei foste chelnerițe ca inginer la Apele Române