CME și CNA, întâlnire de curtoazie. Tranzacția companiei-mamă a Pro TV, subiectul discuției
Memebrii CNA au avut o întâlnire cu viitorul proprietar CME, aceasta având loc marți dimineață, cu puțin timp înainte de ședința publică a forului audiovizualului.
Pe lângă membrii CNA, la întâlnire a participat Jan Kadanik, reprezentant al PPF. Acesta a menționat Consiliului Național al Autovizualului că se va ocupa strict de partea financiară. Kadanik a lucrat o perioadă îndelungată pentru grupul Ameropa și este fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație. El a fost însoțit la întâlnirea de curtoazie de Cristina Ene, relatează paginademedia.ro.
Potrivit sursei menționate precedent, Kadanik a asigurat CNA că noul proprietar nu dorește să se implice în zona de conținut a postului de televiziune.
„În România, Pro TV este un business, e foarte bine poziționat. Vrem să mergem mai departe ca business”, afirmă acesta pentru CNA.
Acesta a adăugat că va fi un proces de durată, în cadrul căruia o aprobare a tranzacției de către Comisia Europeană va fi inclusă. După finalizarea acesteia, documentația necesară pentru Consiliul Național al Audiovizualului va fi depusă.
Grupul de investiții PPF, gestionat de miliardul Petr Kellner, a achiziționat în urmă cu câteva săptămâni Pro TV, tranzacția ridicându-se la 2,1 miliarde de dolari. Aceasta va fi finalizată la jumătatea anului viitor „după ce va primi după ce va primi aprobările necesare și după ce se vor aduce la îndeplinire clauzele contractuale”, spune Paginademedia.ro.

Articole asemănătoare
Imaginile cu jurnaliștii Digi24 în Israel au fost scoase din context
Marile companii din tech ar putea construi mai multe sedii de stocare a datelor pe teritoriul UE
Google, greșeală de proporții uriașe. Platforma colectează datele medicale a milioane de oameni
Extremismul de dreapta în România, teme recurente și manifestări
Ambasada SUA în România: „Dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de Rusia”