Ce naște din pisică șoareci mănâncă. Șoareci ucraineni cărora le suspendă conturile de Facebook
Cine își mai aduce aminte de instituția cenzurii de pe vremea lui Ceaușescu retrăiește momente foarte interesante. Doar că în altă cheie.
Pentru că cine și-ar fi imaginat, la vremea respectivă, un fel de ziar universal virtual în care fiecare să scrie ce vrea, culmea, din proprie inițiativă, iar proprietarii acestui ziar, sau, mai precis, niște angajați de-ai lor, să controleze tot ceea ce scrie lumea. Păi, sincer, dacă îi spuneai asta cuiva acum 30 de ani îți recomanda să te internezi la psihiatrie.
Și totuși, chiar așa stau lucrurile. Iar „ziarul” cu pricina, bineînțeles că nu este altul decât Facebook. Cât despre cenzură și sensul în care acționează ea, o știre recentă provoacă uimire: același Facebook blochează masiv conturile utilizatorilor ucraineni care sunt critici la adresa agresiunii ruse. Iar această mișcare a survenit ca urmare a raportărilor făcute la Facebook de către celebrii boți pro-ruși și care au la bază, culmea, nu atât postări recente cât articole vechi despre anexarea Crimeei și agresiunea din zona Donbas, precum și discuțiile create în jurul acestora inclusiv prin comentarii. Cel puțin asta este ce a raportat fundația „Come Back Alive”, în vreme ce oficialitățile ucrainene au notificat deja problema către biroul zonal european al Facebook.
Bine, nu că acesta ar fi un fenomen cu totul nou. Un atac similar prin amploare, declanșat de asemenea împotriva formatorilor de opinie ucraineni a fost semnalat și în urmă cu mai mulți ani, conturile social media ale acestora fiind suspendate pentru distribuirea de imagini sarcastice la adresa lui Vladimir Putin și locotenenților săi angrenați în războiul zonal.
Diferența față de momentul actual este însă destul de semnificativă: în data de 18 martie cetățenii ruși vor avea parte de o rundă de alegeri prezidențiale cu final așteptat, motiv pentru care, spun membrii fundației „Come Back Alive”, „este posibil ca o creștere a intensității atacurilor împotriva activiștilor ucraineni pe Facebook să fie o altă manifestare a fricii ocupanților față de Ucraina și a cetățenilor ei”.
Articole asemănătoare
Duioșie de Videle: nou episod al propagandei PSD
Meta introduce norme de etică cu privire la folosirea influencerilor virtuali
Mai mulți ani de învățământ obligatoriu, o problemă pentru președintele Asociației Pro Vita EXCLUSIV
Cum a devenit presa din România mai liberă ca în Statele Unite, dar mai slabă ca în Botswana
”Școala zalmoxiană” – cum te jecmănesc dacopații internetului! EXCLUSIV