Tucker Carlson, vedeta Fox News, înlocuit cu un prezentator cu opinii similare
La scurt timp după ce compania-mamă a Fox News a ajuns la o înțelegere într-un proces de defăimare, Tucker Carlson a fost concediat de post de televiziune – deși, oficial, plecarea sa nu a avut legătură cu soluționarea litigiului. Acum, locul său va fi ocupat de Jesse Watters, o altă figură controversată.
Anunțul a fost făcut luni de Fox News, care a precizat că Watters va ocupa permanent acest interval orar. De la plecarea lui Carlson, emisiunea de la ora 20:00 a fost prezentată prin rotație, conform The Guardian.
„Perspectivele unice ale lui Laura Ingraham, Jesse Watters, Sean Hannity și Greg Gutfeld vor asigura telespectatorilor noștri accesul la o acoperire fără egal din partea celei mai bune echipe din clasa noastră pentru anii următori”, a declarat Suzanne Scott, directorul executiv al Fox News.
Mai mult, Watters ar urma să ofere „o viziune nouă asupra principalelor titluri ale zilei, în timp ce va intervieva realizatori de știri din întreaga țară”.
Jesse Watters este controversat. Chiar săptămâna trecută, Watters i-a numit pe oamenii fără locuință „saci de carne care se află în mutație pe trotuar”. Într-un alt caz, el a spus că San Francisco este un „califat al fentanilului”, care, potrivit lui, le permite persoanelor fără locuință să „violeze, să jefuiască și să fure”.
Plecarea lui Carlson, cel mai urmărit prezentator de știri pe cablu din istoria SUA, a dus la o scădere a audiențelor canalului în prime-time. La începutul acestei luni, Fox News a pierdut pentru scurt timp ratingul din prime-time în favoarea MSNBC.
Chiar și emisiunea pe care Tucker Carlson o deține acum pe Twitter a primit multă atenție: trei milioane de telespectatori zilnic, în mod regulat.

Articole asemănătoare
Facebook răspunde la presiunile presei prin promovarea beneficiilor pe care le au publisherii de pe urma Instant Articles
NATO, preocupată de conductele şi a cablurile de telemunicaţii submarine expuse atacurilor Rusiei
Letonia acuză Rusia de desfășurarea unei campanii de dezinformare împotriva statelor baltice
Google, acuzată că și-a încălcat angajamentele din contractele de publicitate online
EXCLUSIV Și politicienii merg la Untold. Claudia Benchescu, președinte CSL România: ”Un festival de spus”