Fenomenul ”migrației” jurnaliștilor în politică sau zona zero dintre deontologie și practică

Un material realizat de Sabina Dumitru 

Suntem în plină campanie electorală, iar până la momentul marilor alegeri prezidențiale au mai rămas doar câteva săptămâni. Această presiune constantă este vizibilă atât la nivelul societății, care dă pe afară de afișe și sloganuri care mai de care mai colorate, dar și la nivelul clasei politice care se dă de ceasul morții pentru a-i impresiona pe alegători.

Tot din dorința de a câștiga alegerile au ajuns și să facă oferte celor din presupusa „tabără adversă” a jurnaliștilor, care în loc să pună sub lupă candidaturile lor au ales să treacă de cealaltă parte a baricadei în speranța unei reușite.

Jurnaliștii care au „întors armele”

Luna trecută trei jurnaliști cu experiență au ales să își părăsească posturile în detrimentul unei funcții de consilier politic. Unul dintre aceștia este și fostul director de știri al postului de radio Europa FM, Teodor Tiță, care a ales să intre în echipa de campanie a lui Dan Barna și are o directă colaborare cu candidatul USR pentru Cotroceni, după cum anunță Paginademedia.ro.

Tot la USR a ajuns să lucreze și Ioana Lupea care a făcut parte în trecut din conducerea editorială a ziarului Evenimentul Zilei, lucrând apoi la ziarul Adevărul ca publicist comentator. Lupea a început să lucreze cu USR, în urmă cu trei ani, însă, în echipa de campanie a lui Barna a intrat luna trecută.

Un alt membru al echipei de campanie a USR este și fosta jurnalistă, Alexandra Jeles, care a lucrat în trecut la România liberă.

Se pare că mutările jurnaliștilor mai sus amintiți au reprezentat exemple pentru restul colegilor de breaslă, care au decis că este momentul să facă o schimbare în cariera lor.

În dimineața zilei de ieri, a avut loc un nou anunț: fostul redactor-șef la ziarul Adevărul, Dan Marinescu, va deveni noul purtător de cuvânt al partidului lui Dacian Cioloș, titra Libertatea.ro. Conform analizei realizate de Paginademedia.ro, Marinescu a ocupat această poziție timp de șase ani și a plecat de la conducerea ziarului în luna august a acestui an.

E de bine sau de rău?

Codul Deontologic Unic limitează libertatea jurnaliștilor de a ocupa o funcție într-un partid politic, pentru a se evita orice conflict de interese.

Principalul motiv pentru care o astfel de simultaneitate nu este benefică, se leagă în principal de subiectivismul jurnalistului, care ar putea deveni părtinitor. Aceasta este una dintre cele mai mari erori pe care le-ar putea face un jurnalist, deoarece încalcă dreptul publicului la o informare corecta, clară și obiectivă.

Totodată, trebuie menționat și faptul că Codul nu îi blamează și pe cei care aleg să își părăsească posturile din redacții pentru a lucra în politică.

Acest aspect pare a fi mai degrabă o problemă de morală, deoarece cei care au criticat la un moment dat greșelile puterii politice, le sar acum în ajutor acelora care se țin cu dinții de putere.

Rămâne totuși un subiect destul de discutabil, mai ales în cazul în care aceste schimbări de tabere nu au interese ascunse, ci sunt doar alegeri personale ale unor oameni simplii care decid că e cazul unei reorientări în ceea ce privește carierele lor.