Ce vrea publicul american de la jurnaliști: mai puțină opinie, mai multe informații
Încă de când metodele de măsurare a opiniei publicului au fost disponibile, presa s-a bucurat de mai multă încredere decât instituțiile publice, însă mai puțină decât știința, medicina, religia sau marile corporații.
Un studiu realizat recent de către American Press Institute și Associated Press-Centrul NORC pentru Cercetarea Afacerilor Publice arată însă că jurnaliștii pot face mai mult pentru a restabili o legătură cu cei ce-i urmăresc, întrucât aceștia din urmă și-ar dori ca presa modernă să pună accent pe informații factuale și să își ofere mai puțin opinia, informează AP.
Până acum, jurnaliștii își defineau munca prin cinci principii de bază: supravegherea instituțiilor statului și pe cei cu putere; oferirea unei voci celor care deseori nu sunt auziți; transparentizarea informațiilor; publicarea faptelor, pentru a facilita formarea unei opinii proprii; evidențierea problemelor unei comunități.
Mai mult decât câini de pază ai societății
În timp ce cei peste trei mii de respondenți recunosc că toate aceste valori sunt importante într-o măsură, două treimi dintre americani afirmă că susțin pe deplin misiunea jurnaliștilor de a cerceta fapte și afirmații.
Jumătate dintre cei care au participat la studiu susțin că e important ca presa să spună poveștile celor care sunt trecuți cu vederea de societate și stat, în timp ce rolurile de supraveghere și promovarea transparenței sunt considerate a fi importante de către aproape 50% dintre americani.
Pe ultimul loc se află necesitatea scoaterii în evidență a problemelor în timp ce 11% din public, majoritatea liberali, consideră absolut necesare toate cele cinci idei.
„În anumite privințe, acest studiu sugerează că slujba noastră este mai largă și mai mare decât am definit-o”, a spus Tom Rosenstiel, director executiv al American Press Institute.

Articole asemănătoare
Twitter se va conforma cu cerințele lui Elon Musk cu privire la transparența datelor
Veniturile din reclame ale X vor scădea cu aproape un miliard de dolari, în acest an
Trump laudă un act de violență împotriva unui jurnalist
Google continuă să profite de pe urma dezinformării climatice de pe YouTube
Un alt jurnalist din Mexic a scăpat nevătămat dintr-un atac