Facebook răspunde la presiunile presei prin promovarea beneficiilor pe care le au publisherii de pe urma Instant Articles
Facebook se află în acest moment în tensiuni cu guvernul și publisherii australieni, care cer companiilor tehnologice să plătească conținutul din presă folosit – moment care pare potrivit pentru prezentarea beneficiilor pe care presa le-a avut de pe urma Instant Articles.
Concret: prin intermediul adresei de mail a Facebook Journalism Project, compania lui Mark Zuckerberg a trimis abonaților (lesne de înțeles că, din moment ce proiectul este unul ce se adresează publisherilor, aceștia fac parte din presă) o serie de beneficii a Instant Articles.
Cum vrea Facebook să fure ochii
„Cea mai mare rețea de știri TV din India vede o creștere de 3,6 ori a veniturilor din Instant Articles” este primul exemplu oferit de Facebook. Platforma explică că, pentru a „oferi cea mai bună experiență de știri posibilă cititorilor și pentru a ajunge la noi audiențe pe Facebook, Network18 a apelat la Instant Articles și a înregistrat o creștere de 3,6 ori a veniturilor trimestriale, o creștere cu 178% a traficului trimis trimestrial de pe Facebook și o creștere de 169% în articol interacțiuni”.
O situație similară privește și publicația The Atlantic, care, conform mail-ului emis de Facebook, „vinde aproape 8.000 de abonamente în 4 luni via Instant Articles”. Însă oricât de atractiv ar fi titlul, câteva rânduri mai jos tot Facebook recunoaște că contribuția serviciului său reprezintă doar 9% din suma totală.
„Editorul-șef Jeffrey Goldberg a atribuit recordul The Atlantic de 87 de milioane de vizitatori unici lunari și mai mult de 168 de milioane de afișări în acea lună [martie 2020 – n.r.] acoperirii incisive și provocatoare a revistei a pandemiei de coronavirus”, mai scrie Facebook.
Exemplele continuă ceva mai jos: de ce au apelat publisherii taiwanezi la Instant Articles, că veniturile The Guardian Nigeria au crescut de nouă ori mulțumită serviciului, dar și că radiodifuzorul public internațional german Deutsche Welle (DW) extinde Instant Articles la 60 de conturi în 30 de limbi datorită unui test de succes în care serviciul Facebook a dublat engagementul în șase luni pentru un grup de testare de nouă conturi Facebook DW.
Facebook vs presa din Australia
În ultimul an, tot mai multe state iau în considerare varianta de a obliga companiile tehnologice să-și împartă veniturile realizate de pe urma presei cu publisherii, în contextul în care s-a observat că numai câștigurile unei singure companii pot să fie egale cu suma obținută de întreaga industrie media dintr-o țară.
Introducerea de către guvernul australian în dezbatere a Codului de negociere pentru mass-media a stârnit o întreagă revoltă în rândul Google și Facebook. În ultimul an, încercările celor două companii de a evita plătirea link-urilor afișate pe platforme s-a intensificat de la lună la lună, ajungându-se chiar în punctul în care Google să amenințe retragerea serviciilor din Australia. Nici Facebook n-a fost mai diplomată, afirmând în iunie 2020 că se opune legii, întrucât nu ar fi vreo diferență majoră dacă știrile nu ar mai apărea pe rețeaua de socializare. Mai mult, trei luni mai târziu, compania a amenințat instituțiile media că nu le va mai permite să posteze știri pe platforma sa dacă susțin în continuare propunerea guvernului australian pentru introducerea unui cod de conduită.
(Totuși, Facebook a ajuns la o înțelegere cu Marea Britanie, prin care se angajează să introducă Facebook News, o secțiune ce va conține știri selectate de pe site-urile plătite de companie și articole potrivite pe nevoile utilizatorului. The Guardian, Daily Mirror, Independent sunt câteva dintre numele incluse în înțelegere, însă nici editorii regionali nu sunt ignorați.)
Articole asemănătoare
TikTok va deveni a treia cea mai mare platformă de socializare din lume în 2022
Fake news cu poze din The Walking Dead: cum a ajuns serialul despre o apocalipsă zombie să fie subiectul unei dezinformări
Tensiuni diplomatice: Doi jurnaliști italieni, forțați să părăsească Rusia pentru siguranța lor
Un influencer american recunoaște că a primit bani de la Rusia pentru a posta fake news despre alegerile din SUA
Salam, mai popular decât Putin. Ce au căutat românii pe net în anul 2022