Viorica Dăncilă, omagiată în 2018 de Sputnik și publicația Florianei Jucan, Q Magazine

Viorica Dăncilă și-a făcut un nume, acest fapt nu-l poate contesta nimeni – prin greșelile gramaticale, de protocol, prin întreruperea structurii sintatice a unei fraze, prin servilism și câte și mai câte.

Nici la capitolul guvernanță n-a excelat. Aproximativ 70% din românii ce au participat la un sondaj realizat de către Biroul de Cercetări Sociale (BCS), la cererea Partidului Mișcarea Populară, consideră că Executivul Dăncilă trebuie să predea ștafeta. Același studiu arată că nici încredere nu prea inspiră al treilea prim-ministru dat de PSD din 2016 – aceasta nu inspiră siguranță la 68% dintre respondenți.

Cu toate astea – și deși Guvernul Dăncilă a făcut niște gafe taxate dur de societatea civilă -, al doilea premier femeie din istoria României nu a dus lipsă și de laude. Anumite site-uri de media, despre care puteți citi mai jos, i-au adus chiar elogii. Portretul conturat în exemplele ce urmează nu are nicio legătură cu Viorica Dăncilă de la televizor, surprinsă de multe ori în proximitatea lui Liviu Dragnea. Nu se asemănă nici cu privirea de om depășit de situație, nici cu Dăncilă cea cu ”imunoglobina”, cu ”20-20”, cu Prisnita în loc de Podgorita, cu ”orice om îi este teamă de o plângere penală”.

Ce spune Sputnik?

Publicația aceasta pare că o laudă pe Viorica Dăncilă pentru faptul că-i ”face” opoziție lui Klaus Iohannis, societății civile, Uniunii Europene și, în general, oricui are viziuni liberale. Exprimarea folosită e o exagerare – premierul a dovedit că și atunci când vrea să atace un oponent, o face tot din ce a scris i s-a scris de acasă.

Un exemplu bun este un articol publicat chiar azi, intitulat Viorica Dăncilă – șah mat la Opoziție, lecție de demnitate și politică națională!”. Dragoș Dumitriu, cel ce a semnat acest material – și despre care Mediastandard.ro a mai scris -, notează că ”premierul a reluat apelul la ”pace politică, la consens””, ”adresat desigur acelor politicieni care preiau scandalul și mesajele triviale din stradă – dar și acelora care, în multe rânduri, au votat împotriva României” și ”președintelui Iohannis, cel care, de altfel, a și fost sancționat de Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru folosirea unor termeni nepotriviți, insultători, la adresa unor demnitari”. 

Pe aceeași temă mai este și ”Viorica Dăncilă iese din nou cel mai bine – chiar într-un moment dificil!”, de la aceeași publicație și semnat de același om.

”Așteptată cu mult interes de presă după ședința BPN al PSD, Viorica Dăncilă a făcut din nou dovada unei judecăți clare, pragmatice – dar și a unei atitudini plină de bun simț.

Concret, la întrebarea despre posibila moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă nu a făcut paradă de cifre prin care să demonstreze majoritate, ci a spus, simplu, că are încredere în colegii săi”, a scris Dragoș Dumitriu despre premier, pe 26 noiembrie.

Cireașa de pe tort

Oricât ar încerca Sputnik și alte site-uri politice să-i mai spele imaginea social-democratei, nimic nu se compară cu acest material. Autoarea, o așa-numită Nora Noapte (în realitate, un pseudonim sub care mai scrie Floriana Jucan), ne vorbește despre victima-Viorica Dăncilă care a căzut într-un ”univers aberant”, ea, care-i ”un om de desăvârșit bun simț, neconflictual, opusul isteriei și al limbajului suburban”. Dăncilă n-ar fi ”nici proastă, nici incultă, nici provincială, nici gafeură”, ci un ”actor onest, distribuit ca substitut într-un rol pe care titularul este în imposibilitatea de a-l juca”.

”Când împintenat în goliciunea provincială a impotenței sale politice și intelectuale, Președintele-mediator Klaus Iohannis, cu aerele unui Fuhrer de margarină, a convocat-o „imediat” la Palatul prezidențial pentru a da raportul asupra politicilor Guvernului, criticate de el înainte de a le cunoaște, Viorica Dăncilă i-a răspuns simplu că are o altă agendă și că este deschisă pentru consultări de îndată ce prioritățile legate de gestionarea treburilor cetății i-o vor permite”, mai scrie Nora Noapte.

De menționat că ”autoarea” este specializată pe Q Magazine – singura publicație pentru care și scrie – pe PSD. Materialele sale sunt ori elogii aduse liderului partidului social-democrat, Liviu Dragnea, și apropiaților acestora, ori reprezintă niște încercări disperate de a discredita inamicii acestuia din urmă.

Q Magazine aparține Florianei Jucan și a avut întotdeuna grijă să croiască materiale după interesele puterii. Mediastandard.ro scria, în apropierea referendumului anti-LGBT eșuat, că și această publicație s-a pretat la manipulări neconforme cu realitatea. A scris și despre acordul ONU pentru o migrație sigură, adoptând un discurs naționalist și periculos, prin prisma manipulărilor folosite: ”Atenție la migranți! O nouă armă de vot în lume”

După publicarea articolului de inspirație ceaușistă, pagina de Wikipedia a jurnalistei Jucan a fost modificată, fiind descrisă drept ”jurnalist roman, CEO și acționar principal al revistei Q Magazine și sclav al Guvernului Viorica Vasilica Dăncilă”. Nici alți internauți nu s-au lăsat mai prejos, modificând pozele publicat pe Q Magazine. Citiți mai multe despre asta aici.

Lauda poate fi scumpă

Legătura recentă dintre partidul aflat la guvernare și jurnalista Floriana Jucan a fost dezvăluită în urmă cu nici o lună, când Ziarul de Vrancea a publicat detaliile unei achizții publice.

Consiliul Județean Vrancea, condus de nimeni altul decât baronul PSD Marian Oprișan, a comandat niște albume speciale de Centenar firmei Babilon Press SRL, aflată sub semnătura Florianei Jucan. Peste 112.500 de lei a plătit CJ Vrancea pentru 250 de exemplare din albumul „Români de Centenar”. Cu două luni înainte, firma de pe numele ziaristei a mai prins un contract cu un Consiliu Județean PSD-ist – este vorba despre cel din Neamț, condus de Ionel Arsene. Ironia face ca suma plătită în septembrie să fie cu doar 500 de lei mai mică decât prima amintită anterior. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *