Un parlamentar rus a găsit ”cauza” încălzirii globale: America ar folosi „arme pentru manipularea climei”
Un membru al Dumei, Parlamentul Rusiei, susține că a descoperit care ar fi motivul pentru care nu nine în țara sa, un fenomen atipic pentru regiune în această perioadă: America.
Alexei Zhuravliov susține că temperaturile crescute resimțite în această perioadă pe teritoriul Rusiei ar fi rezultatul armelor climatice ale Statelor Unite ale Americii – și nu ale schimbărilor climatice -, informează Digi24.ro, citând The Moscow Times.
”Sunt convins că acestea nu sunt schimbări întâmplătoare (…) Dacă permafrostul Rusiei se topește va fi un dezastru. Americanii știu asta și își testează arma”, a afirmat parlamentarul rus.
Nu e prima oară când liderul formațiunii politice Rodina acuză America că ar controla vremea în defavoarea Rusiei. Zhuravliov a făcut o declarație similară atunci când țara sa se confrunta cu incendii de vegetație în 2019 – vina fiind, desigur, tot a americanilor.
Tema de discuție a fost preluată rapid și de media de stat și a devenit un subiect intens analizat. Ria Novosti scria: ”Potrivit [expertului], stațiile speciale au sediul în Alaska și Norvegia, ocazional bombardând stratul superior al atmosferei. Aceastea creează un nor de plasmă, care atinge patru-cinci mii de grade, în ionosferă. Această energie este mai târziu proiectată în anumite regiuni, blocând anticiclonele sau aplicând ciclonii și creând schimbări dramatice în climă. SUA se leagă desigur de acest lucru, dar nimeni nu are dovezi clare. Aceasta este partea super-secretă a tuturor programelor Pentagonului”.

Articole asemănătoare
Premierul canadian Justin Trudeau, vizat de o campanie de dezinformare chineză
Redacțiile din România iau primele măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului
Cum arată planul de dezinformare pe termen lung al Rusiei privind Ucraina
Adrian Cojocaru, în dialog cu Lucian Mîndruță: „Nu voiam să fiu «Andrei Escu». Digi24 s-a dorit o televiziune curată”
Povestea merge mai departe: Victor Ciutacu a venit la Mediastandard și Oamenii dimineții