Revistamemoria.ro – INESTIMABILE arhive online despre beznele și genocidul dictaturii comuniste EXCLUSIV
Mediastandard.ro vă recomandă să vă apropiați cu inimile și mințile larg deschise de platforma www.revistamemoria.ro, întrucât aveți de-a face atât cu un patrimoniu inestimabil destinat memoriei luptătorilor, opozanților și sutelor de mii de victime ale genocidului dictaturii comuniste, cât și cu un încă inepuizabil izvor de informație istorică de calitate.
Portalul reprezintă versiunea online a prestigioasei publicații ”Memoria. Revista gândirii arestate”, care este editată de Fundația Culturală Memoria sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
O pleiadă de intelectuali autentici
Revista apare lunar – primul număr a fost lansat în noiembrie 1990, când din colegiul de redacție făceau parte nume de o sonoritate aparte: Ernest Bernea, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Adrian Marino, Ion Negoițescu, Alexandru Paleologu, Banu Rădulescu (redactor șef), Dumitru Stăniloaie, Petre Țuțea, Ion Vianu și Romulus Vulcănescu. Din 2003, revista este condusă de Micaela Ghițescu, fostă deținută politică arestată și condamnată în cadrul așa-numitului ”lot francez”. Facem precizarea că Asociația Editorilor, Librarilor și Imprimerilor (ARIEL) a declarat Memoria cea mai bună revistă a anului 2009. În prezent, publicația a ajuns la numărul 101.
Funcția fiziologică a memoriei
Una dintre cele mai însemnate realizări ale coordonatorilor revistamemoria.ro rezidă în faptul că pun la dispoziția celor interesați întreaga arhivă în format PDF (mai multe detalii AICI http://www.revistamemoria.ro/
Fabuloase arhive online
Pe lângă arhiva PDF, platforma revistamemoria.ro – un spațiu eminamente esențial în ceea ce privește infrastructura memoriei genocidului dictaturii comuniste – pune la dispoziția celor interesați o fascinantă arhivă foto (mai multe detalii AICI http://www.revistamemoria.ro/

Articole asemănătoare
Tinerii români, cei mai convinși din UE că nu sunt expuși dezinformării
Conturile false, mai greu de detectat. Boții s-au adaptat discursului uman
Un jurnalist german de top a primit 600.000 de euro de la un aliat al lui Putin
Piața de criptomonede din Rusia valorează peste 200 de miliarde de dolari
Cronologia și posibilele mize ale isteriei apei din București