Dragnea se folosește de presă pentru a pune presiuni pe Iohannis

Șeful ANAF, Ionuț Mișa, și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici,  au fost somați public de către președintele PSD, Liviu Dragnea, să recupereze banii de la Iohannis pentru casa pe care acesta a pierdut-o în instanță: ”Îi intreb acum public, dacă au de gând, dacă au atât de mulți bani la buget și nu au nevoie de ei, poate dăm drumul la o amnistie fiscală, dacă sunt prea mulți bani și nu mai au loc în cuferele de la Trezorerie, de la dl Mavrodin. Îi întreb și eu, nu vreau să-i întreb la telefon, îi întreb public, pentru că este o întrebare pusă de multe ori în studiourile de televiziune, o întrebare legitimă, la care văd că nu răspunde nimeni. E făcută și plângerea penală împotriva dl Iohannis și nu numai, bineînțeles, o minge de ping pong între DNA, Parchetul de la Sibiu, adusă înapoi la DNA, pentru că le e frică. Acolo discutăm de niște case obținute prin fals și sute de mii de euro care nu se dau înapoi la statul român. Punct. Ca să nu vorbim despre chestiuni penale”. Este de menționat că actualul președinte ANAF a ocupat fotoliul Ministerului Finanțelor Publice în cabinetul lui Mihai Tudose.

Declarația lui Dragnea poate fi considerată o amenințare la adresa președintelui Iohannis, deoarece acesta, în calitatea sa de deputat, nu are temei să ceară ANAF-ului astfel de lucruri. Presa ignoră faptul că ANAF are doar atribuții tehnice și nu se concentrează pe declarațiile lui Dragnea și modul cum acesta este ironic cu Teodorovici și Mișa: „Dacă nu au nevoie de ei, poate dăm drumul la o amnistie fiscală”

Trebuie analizat cum se propagă acest eveniment în presă, cine ține partea cui. De exemplu, site-ul luju.ro este purtătorul de drapel al acestui scandal: EXECUTAREA LUI WERNER BLOCATA DE PRIETENA DIN FLORIDA – ANAF nu poate sa ii execute silit pe sotii Klaus si Carmen Iohannis pentru cei 320.000 euro. Dupa ce sotii Iohannis au pierdut irevocabil vila din Sibiu pe care au inchiriat-o 14 ani la Raiffeisen Bank, procedura succesorala deschisa de notar in favoarea Statului roman a fost blocata de o pretinsa mostenitoare la Tribunalul Hunedoara (Documente)”. În sprijinul acestui titlu se află și o poză prin care șeful statului este ironizat:

În concordanță cu luju.ro este si Antena 3, care prezintă cazul foarte succint, lăsând mai mult loc liber declarațiilor lui Teodorovici.

Dar avem in antiteză cu acestea și site-uri imparțiale și care prezintă în detaliu. De exemplu, site-ul G4Media.ro menționeză că jurnaliștii sunt împărțiți și prezintă totul diferit: unii sunt de părere că Iohannis trebuie să returneze toți banii, alții că trebuie să dea înapoi doar o parte din această sumă.

Site-ul ziare.com pare să îi ia apărarea președintelui Iohannis și prezintă o declarațe a lui Teodorovici, prin care acesta spune că statul nu are în posesia sa casa disputată, dar îi cere președintelui să returneze banii voluntar: „In mod normal, logic si moral statul trebuie sa isi recupereze banii, dar astazi statul inca nu e proprietar al acelui imobil”. Această frază a fost evidențiată în articol cu culoarea roșu.

Așteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile și cum se vor împărți fronturile în presă și cum va fi abordată această știre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *