Un jurnalist, ținta unui atac în plină stradă
Jurnalismul este o meserie riscantă – există cazuri în care presiunile asupra oamenilor de presă n-au rămas la stadiul unor amenințări verbale, ci s-a ajuns și la violență fizică, ori chiar moarte.
Pe pielea lui a simțit-o și ziaristul Robert Wagner, după ce a fost atacat, în plină stradă, de un clan interlop. Asta se întâmpla vineri, 5 iulie, ziua în amiaza mare. Membrii clanului l-au așteptat pe Robert Wagner în fața casei, apoi l-au atacat cu pietre și alte obiecte, conform Observatorulnational.ro.
“Am fost atacat de interlopi, au aruncat după mine cu bolovani și diverse obiecte. Este foarte grav ce se intamplă, in conditiile in care exista o multime de plangeri penale si dosare pe numele acestora. Tisaru Pavel, Bobi Munteanu si alții care se aflau cu ei in masina B 999 HYL, m-au amenintat că ma omoară. Politiștii au ajuns după circa 20-25 de minute deoarece este doar o patrulă si mi-au spus ca au fost la o interventie” a declarat Robert Wagner.
Nici după ce au fost sesizate autoritățile situația nu s-a ameliorat – jurnalistul a fost lovit o zi mai târziu chiar în fața secției de Poliție. În acest moment se află la Spitalul de Urgență din Petroșani la recomandarea medicului de pe ambulanță.

Articole asemănătoare
Doi hackeri chinezi, acuzați de SUA că ar fi încercat să fure date în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv cercetări despre coronavirus
New York Times a surprins vehiculele militare ruse care treceau prin granița din Crimeea
Jurnalistă din Rusia, violată de oamenii lui Kadîrov, în timp ce făcea un reportaj de pe front
Trump aprobă achiziționarea TikTok de către Oracle și Walmart – cel puțin „în concept”
Facebook a jucat un rol esențial în răspândirea dezinformării care a dus la violențele de la Capitol Hill