Doi hackeri chinezi, acuzați de SUA că ar fi încercat să fure date în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv cercetări despre coronavirus

Statele Unite ale Americii au pus sub acuzare doi cetățeni chinezi pentru că au furat sau au încercat să fure proprietate intelectuală în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv date despre vaccinuri pentru coronavirus.

Departamentul pentru Justiție american a precizat că cei doi, Li Xiaoyu și Dong Jiazhi, ar fi fost ajutați de Ministerul Securității de Stat al Chinei pentru a ataca cel puțin 11 companii occidentale, cu scopul de a face rost de informații medicale, informează CNN.

În comunicatul emis, se arată faptul că cei doi hackeri ar fi fost parte dintr-o “campanie globală de intruziune”, ce ar fi durat mai bine de 10 ani.

Recent, aceștia ar fi atacat în mod direct centre care fac cercetări privind virusul SARS-CoV-2, precum o firmă de biotehnologie din California care a anunțat că studiază efectele unui medicament antiviral.

Hackerii, despre care se crede că sunt în China, au acționat în unele cazuri, „pentru propriul câștig personal”, iar în altele în beneficiul Ministerului Securității de Stat din China, a susținut procurorul general adjunct pentru securitate națională John Demers, într-o declarație de presă susținută în decursul zilei de marți.

„Crimele cibernetice direcționate de serviciile de informații ale guvernului chinez nu numai că amenință Statele Unite, ci și orice alte țări care susțin jocul corect, normele internaționale și statul de drept”, a spus directorul adjunct al FBI, David Bowdich.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *