Un jurnalist, ținta unui atac în plină stradă
Jurnalismul este o meserie riscantă – există cazuri în care presiunile asupra oamenilor de presă n-au rămas la stadiul unor amenințări verbale, ci s-a ajuns și la violență fizică, ori chiar moarte.
Pe pielea lui a simțit-o și ziaristul Robert Wagner, după ce a fost atacat, în plină stradă, de un clan interlop. Asta se întâmpla vineri, 5 iulie, ziua în amiaza mare. Membrii clanului l-au așteptat pe Robert Wagner în fața casei, apoi l-au atacat cu pietre și alte obiecte, conform Observatorulnational.ro.
“Am fost atacat de interlopi, au aruncat după mine cu bolovani și diverse obiecte. Este foarte grav ce se intamplă, in conditiile in care exista o multime de plangeri penale si dosare pe numele acestora. Tisaru Pavel, Bobi Munteanu si alții care se aflau cu ei in masina B 999 HYL, m-au amenintat că ma omoară. Politiștii au ajuns după circa 20-25 de minute deoarece este doar o patrulă si mi-au spus ca au fost la o interventie” a declarat Robert Wagner.
Nici după ce au fost sesizate autoritățile situația nu s-a ameliorat – jurnalistul a fost lovit o zi mai târziu chiar în fața secției de Poliție. În acest moment se află la Spitalul de Urgență din Petroșani la recomandarea medicului de pe ambulanță.

Articole asemănătoare
Televiziunea de stat din Iran susține că Facebook i-a blocat pagina „fără vreo avertizare sau explicație”
Cum să nu pici pradă fenomenului fake news, în contextul epidemiei de coronavirus
Jurnaliștii, în mijlocul conflictului din Ucraina: Atac al Rusiei asupra unui hotel frecventat de presă
Google va limita răspunsurile lui Bard la întrebările referitoare la alegerile electorale
Codul australian al presei impune constrângeri asupra companiei Google