UE creează o echipă de specialiști care să ajute Ucraina să lupte împotriva atacurilor cibernetice
Uniunea Europeană va alcătui o echipă formată din 10 experți în securitate cibernetică din cadrul a șase țări din blocul comunitar (Croația, Estonia, Lituania, Olanda, Polonia și România). Scopul acestei echipe -denumită Echipa de răspuns rapid în domeniul cibernetic– este să ofere sprijin Ucrainei în cazul unui atac cibernetic, relatează Politico.
Decizia a fost luată după ce ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, le-a scris liderilor UE că o echipă de experți trimisă la Kiev pentru a evalua „vulnerabilitățile rețelelor și sistemelor noastre informatice cheie” ar fi oportună. De asemenea, Kuleba a mai solicitat Uniunii „echipamente tehnice și software suplimentare pentru consolidarea infrastructurii de securitate cibernetică„. Scrisoarea adresată oficialilor UE a fost consultată de Politico care spune că solicitarea datează din 18 februarie.
Măsura vine în contextul în care serviciile ucrainene de securitate cibernetică au avertizat luni cu privire la potențiale atacuri cibernetice, pe fondul conflictului cu Rusia din estul țării. Nu trebuie să uităm că Ucraina a fost ținta unor atacuri foarte puternice în ultima perioadă, mai ales de când tensiunile de la granița de est au crescut. La jumătatea lunii ianuarie, mai multe instituții guvernamentale au fost ținta unui atac, iar -cel mai recent atac- a avut loc săptămâna trecută și a vizat, printre altele, ministerul Apărării.
Situația este destul de volatilă, iar atacurile cibernetice au devenit o adevărată armă de agresiune. Tocmai de asta, șeful politicii externe a UE, Josep Borrell a declarat pentru Politico că ”UE va trimite o misiune de experți pentru a ajuta Ucraina să facă față atacurilor cibernetice”.
E foarte important ca atacurile cibernetice să nu fie ignorate în aceste momente când centrul tuturor îngrijorărilor se află la granița de est a Ucrainei.

Articole asemănătoare
Strategia nouă a platformei Facebook împotriva fenomenului Fake News
Scandal pe Facebook în jurul Poliției Române. Victor Ciutacu, primele comentarii EXCLUSIV
Centrul de vaccinare de la Castelul Bran, lăudat de presa internațională
Kim Jong-un a găsit ”soluția” pentru pace: armele nuclare. Coreea de Nord susține că nu va mai fi implicată în războaie
CNA, mesaj ironic la adresa televiziunii Nașul TV: „Autoritățile să nu împiedice accesul ziariștilor în tunelurile secrete din Bucegi”