Twitter a participat la un exercițiu al UE împotriva dezinformării ruse
La doar câteva săptămâni după ce Elon Musk a anunțat că Twitter renunță la codul de practică voluntar al Uniunii Europene privind dezinformarea, platforma de socializare a acceptat să se conformeze noilor legi privind știrile false, impuse de blocul comunitar.
Joia trecută, oficialilor UE li s-a permis să intre în sediul companiei pentru a efectua un exercițiu simulat cu personalul Twitter pentru a testa practicile platformei privind propaganda rusă, știrile false și activitățile infracționale, inclusiv exploatarea sexuală a copiilor. Acest exercițiu a fost primul de acest fel, potrivit The Guardian.
Aspectele verificate de oficialii UE au acoperit domenii precum modul în care Twitter răspunde la conținutul dăunător, cum ar fi exploatarea sexuală a copiilor online sau dezinformarea. Un alt lucru verificat a fost conținutul recomandat de platformă utilizatorilor săi.
„Când vine vorba de criminalitatea online, nu pot exista jumătăți de măsură. Platformele online foarte mari trebuie să pună în aplicare controalele interne și resursele necesare pentru a fi pregătite pentru noile norme europene”, a declarat, după exercițiu, Thierry Breton, comisarul responsabil cu aplicarea noii legi privind serviciile digitale. De asemenea, acesta a salutat faptul că Twitter a acceptat testul.
Legea serviciilor digitale intră în vigoare la 25 august. Patruzeci și patru de companii, printre care Google și Facebook, participă la codul de practică al UE. Cu toate acestea, oficialii UE sunt îngrijorați că Twitter ar putea să nu se conformeze. UE îl avertizase anterior pe Musk că ar putea fi complet interzis în Europa sau că ar putea primi amenzi care să ajungă până la 6% din veniturile sale globale dacă nu respectă legile.
CITIȚI ȘI: Elon Musk spune că Twitter va respecta legile UE pentru a combate dezinformarea – dar a mai făcut promisiuni și înainte
Săptămâna trecută, când a fost întrebat de un jurnalist francez dacă Twitter va respecta Legea serviciilor digitale, Elon Musk a răspuns pozitiv – cu un „dar”. El a spus că platforma sa de socializare nu va merge „dincolo de voința poporului exprimată prin lege”.
Articole asemănătoare
Twitter a suspendat conturile care urmăreau activitatea forțelor rusești
O platformă educațională din Singapore își propune să-i învețe pe copii cum să se ferească de fake news
Autoritățile afgane au arestat mai mulți jurnaliști locali pentru propagandă
Apple a prezentat Vision Pro, noile sale căști AR. Prețul pornește de la 3,500 de dolari
Editiadedimineata: Importul de laptopuri, maxim istoric în UE. România, pe primul loc