
Meta trece de la amenințări la fapte: va bloca știrile pentru utilizatorii din Canada
Meta a anunțat că va opri știrile de pe Facebook și Instagram, după ce legea care obligă marile companii tech să negocieze acorduri comerciale cu publicațiile de presă și să le compenseze pentru conținutul furnizat de acestea a trecut de parlamentul canadian.
Într-o postare pe blogul companiei, Meta a declarat că „disponibilitatea știrilor va fi oprită pe Facebook și Instagram pentru toți utilizatorii din Canada înainte ca legea privind știrile online (legea C-18) să intre în vigoare”. Această suspendare vine în urma unor teste pe care compania le-a derulat și în care a restricționat accesul la știri pentru un număr restrâns de utilizatori din Canada. Un experiment similar a fost implementat și de Google, în februarie.
La începutul acestei luni, Justin Trudeau – prim-ministrul Canadei – a acuzat cele două companii de intimidare și spunea că legea nu va fi modificată pentru a ceda presiunilor din partea giganților tech.
Conform Reuters, Google are o serie de întâlniri cu oficiali din cadrul guvernului pentru a încerca să evite suspendarea știrilor. Compania nu s-a grăbit să oprească conținutul media, însă posibilitatea este una reală.
„Facem tot ce ne stă în putință pentru a evita un rezultat pe care nimeni nu și-l dorește. La fiecare pas, am propus soluții bine gândite și pragmatice care ar fi îmbunătățit proiectul de lege și ne-ar fi deschis calea pentru a ne crește investițiile noastre deja semnificative în ecosistemul de știri canadian. Până în prezent, niciuna dintre solicitările noastre nu a fost abordată”, a declarat un purtător de cuvânt al Google pentru The Verge.
Meta a fost criticată de oficiali pentru decizia de blocare a știrilor, mai ales că legea nu este încă implementată, iar giganții tech nu au nicio responsabilitate în acest moment.
Pablo Rodriguez – ministrul canadian al patrimoniului (care se ocupă de domeniile ce țin de cultură, media, sport și arte) – a spus într-o postare pe Twitter că „Facebook știe foarte bine că nu are nicio obligație în acest moment în temeiul legii […] Dacă guvernul nu poate lua apărarea canadienilor împotriva giganților din domeniul tehnologiei, cine o va face?”.
Compania condusă de Mark Zuckerberg nu e străină de astfel de acțiuni. În 2021, Meta a blocat știrile din Australia, însă cenzura nu s-a oprit doar acolo. Conturile mai multor instituții guvernamentale, ONG-uri și chiar spitale au fost, de asemenea, afectate. Totul a fost orchestrat prin implementarea unui algoritm special, care putea bloca postările publicațiilor de știri. Parametrii folosiți de acesta au fost, însă, creați cu exces de zel pentru a cuprinde și alte conturi.
3 Comentarii
Articole asemănătoare
Câinii și pisicile nu mai au voie la bloc? Anatomia unei știri false
Meta preferă să blocheze accesul locuitorilor unui stat din SUA la știri, decât să plătească pentru conținutul media
Scenariul morții lui Jamal Khashoggi va fi prezentat de Erdogan
Jurnalistă din Rusia, violată de oamenii lui Kadîrov, în timp ce făcea un reportaj de pe front
Ancheta privind spyware-ul Pegasus ar putea fi ținta unei campanii de dezinformare