Trump a pierdut un nou mandat la Casa Albă și privilegiile de pe Twitter
De la anul, Donald Trump va trebui să se obișnuiască din nou cu un cont normal de Twitter, întrucât compania a decis să îi retragă privilegiile speciale ce au venit odată cu funcția de președinte.
Începând cu ianuarie 2021, când e programat ca Joe Biden să-și preia formal mandatul, Trump își va pierde statutul special de care se bucura pe platforma de socializare, informează News.ro.
Mai precis, postările cu caracter politic puternic vor fi eliminate după regulile Twitter, o măsură ce nu se aplică persoanelor cu funcții publice. Până acum, tweet-urile de acest fel ale fostului președinte de la Casa Albă conțineau un mesaj de avertizare privind conținutul politic.
„Aceste reguli se aplică actualilor lideri mondiali şi candidaţilor, nu şi cetăţenilor privaţi care nu mai deţin funcţii”, a spus un purtător de cuvânt al Twitter.
Așadar, Donald Trump mai are puțin până va trebui să renunțe la postările sale inflamatoare, care l-au adus de multe ori în atenția presei și a opiniei publice. Dacă o va și face, rămâne de văzut.
Articole asemănătoare
Vaccinarea împarte opinia publică. 27% din români sunt indeciși în privința imunizării împotriva Covid
Jurnalista care a dezvăluit situația din Wuhan a fost eliberată, dar nu este și liberă
Editiadedimineata: Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global va putea fi vizitată în București
România, văzută prin ochii unui jurnalist elvețian: În cel mai rău caz se distruge imaginea țării
Jurnalistul Attila Biro, reținut de poliția bulgară în timpul unei investigații