Sputnik.md face LOBBY pentru MENȚINEREA lui Dragnea la șefia PSD și o JIGNEȘTE incalificabil pe Firea EXCLUSIV

Sputnik.md – adică: platforma oficială de dezinformare a Federației Ruse – susține cu virulență menținerea infractorului dublul condamnat Liviu Dragnea la șefia PSD, împroșcându-i adversarii cu ”anonime” mizerabile, dezinformând gregar și comportându-se, zi de zi, ca o oficină mediatică a șefului social-democrat.  

În timpul desfășurării CEx-ului nuclear de vineri – după ce, de-a lungul ultimei săptămâni, l-au susținut frenetic prin intermediul a numeroase compuneri inepte cu pretenții de ”analize” sau ”dezvăluri” – propagandiștii lui Vladimir Putin nu s-au sfiit s-o jignească incalificabil pe Gabriela Firea (comparată cu, cităm întocmai, o ”cățea care se crede leoaică”), acuzând-o totodată de ruperea… USL, în septembrie 2013.

PSD a forțat ruperea USL. Ponta dorea Cotroceniul

Sputnik.md ignoră cu desăvârșire faptul că, în realitate, Victor Ponta și PSD nu aveau nici cea mai mică intenție să-l mențină pe ”aliatul” Crin Antonescu în postura de prezidențiabil al USL – construct politic care s-a dovedit nefast pestru democrație, și nu doar prin încarnarea unui leviathan fără opoziție și a ofensivei din Marțea Neagră (nu-i locul aici să detaliem). Certitudinile lui Antonescu și permanentul joc subteran la rupere al PSD au generat ruperea USL, care, oricum, s-a petrecut mult mai târziu.

Fake news și jigniri de cea mai joasă speță

Cu toate acestea, propagandiștii lui Putin găsesc de cuviință să prezinte ”un mesaj care circulă pe internet” (o nouă compunere neasumată și pusă cap de site, firește!), în care Gabriela Firea e făcută cu ou și cu oțet, iar președintele Klaus Iohannis este prezentat drept responsabil pentru toate relele mioritice, fiind un soi de Dr. Evil care le poruncește contestatarilor PSD-iști ai lui Dragnea. Iată acest nou delir marca Sputnik:

”Un mesaj circulă pe internet, fiind distribuit pe multe pagini și profiluri de mare audiență. ‹Îşi mai amintește cineva care a fost primul semnal de rupere a USL-ului?›, întreabă autorul necunoscut, care propune ‹să facem puțină istorie recentă!›.

‹Se întâmpla exact acum 5 ani, în septembrie 2013, când doamna Firea — Pandele, copreşedintă USL Ilfov (din partea PSD), a ieșit în aceeași manieră ca şi acum, cu poalele în cap, şi a declarat că ea nu mai poate lucra cu Marian Petrache (copreşedintele din partea PNL) şi că la Ilfov, USL-ul nu mai există›aduce aminte autorul, care consemnează: ‹Și aşa a fost, cu toată încercarea celorlalți lideri şi a lui Petrache însuși, de a pune batista pe țambal›.

Povestea e adevărată, a existat într-adevăr incidentul, poate cea mai importantă fractură între PSD și PNL, cu excepția celei de vârf, între Crin Antonescu și Victor Ponta. 

‹Deci istoria se repetă, iar dacă vineri PSD-ul (partidul, nu Dragnea), nu taie coada cățelei care se crede leoaică, până într-o lună pot spune adio guvernării›scrie mesajul, care conchide ‹Se va împlini ordinul dat de Werner pe 11 august către membrii PSD!›.

Pe de altă parte, istoria Gabrielei Firea conține și alte etape controversate — cum ar fi relația cu Victor Ponta. Pe care l-a atacat extrem de dur, chiar pe motivul ieșirilor critice la adresa PSD — în perioada în care Ponta era în PSD, nu plecase. Și atunci, plângerile se refereau la faptul că guvernul nu susține Capitala — dar și altele” – mai multe detalii AICI (https://ro.sputnik.md/analytics/20180921/22004843/internet-mesaj-psd-firea-dragnea-cex.html).

Altă gogoașă ”pe surse”: ”Dragnea va beneficia de prescripție în cel de-al doilea dosar”

Facem precizarea că iscălitorul acestor rânduri este prolificul traseist politic Dragoș Dumitriu (fost PRM și PC), unul dintre cei mai virulenți propagandiști ai Sputnik.md și un mai vechi ”client” al MediaStandard.ro. Tot Dumitriu semnează o așa-zisă știre în care anunță, ”din surse extrem de sigure”, că ”Liviu Dragnea va beneficia de prescripție în cel de-al doilea dosar” – mai multe detalii AICI (https://ro.sputnik.md/politics/20180920/21984302/scandal-veste-dragnea-psd.html).