„Spionul internațional” care l-a amenințat pe Arafat cu moartea nu este la prima abatere. A încercat să intimideze un jurnalist
În prima parte a zilei de marți, o știre care-l privea pe șeful DSU, Raed Arafat, a făcut înconjurul mass-mediei. Acesta a fost amenințat de către un personaj care pretinde că ar fi „spion internațional” și care ar avea legătură cu mai multe mișcări conspiraționiste din România. Totuși, e important de menționat că persoana în cauză, pe numele său Raul Coltor, nu se află la prima abatere de acest gen, în trecut amenințând un jurnalist – subsemnata, mai precis – pentru un articol publicat pe Mediastandard.ro.
Întâmplarea avea loc la două zile după ce publicam un articol despre Coltor, în care arătam legăturile acestuia cu cei care au pus în scenă scandalul anti-termoscanare de la un hipermarket din Capitală, șeful Asociației ”Dreptatea”, Tiberiu Galambos, și ”regizorul freelancer” George Adamescu.
Mai mult decât atât, articolul explica noua tentativă a acestora de a manipula publicul prin denunțarea unei așa-zise încălcări a drepturilor omului: carantinarea la întoarcerea în țară (la momentul respectiv, persoanele care intrau în România erau obligate să stea în carantină instituționalizată 14 zile, în județul de domiciliu).
”Ne vedem curând”
Pe 27 mai, primesc un mesaj pe contul personal de Facebook, chiar de la persoana în cauză. Deși nu este la fel de explicit ca și cel transmis secretarului de stat Raed Arafat, exprimarea folosită de cel care pretinde a fi ”spion internațional” (aflați mai multe despre această poveste AICI) lasă de înțeles că ar urma să fie consecințe pentru articolul scris și semnat de mine.
După cum se poate observa și din screenshot, nu i-am răspuns. Amenințările la adresa mea și a publicației pentru care scriu nu sunt o noutate, existând în trecut și alte situații asemănătoare. Cu toate astea, astfel de comportamente la adresa jurnaliștilor și a oamenilor obișnuiți, fără funcții înalte, nu ar trebui să fie o normalitate. Ele ar trebui puternic condamnate de către public și taxate ca atare de către autorități.
Nu e de mirare. La Spitalul 9 sunt oameni care se cred Mihai Viteazul sau Napoleon, așa că de ce n-ar fi și oameni care se cred spioni?