Sky News Australia a eliminat zeci de videoclipuri de pe site, după ce YouTube i-a suspendat canalul pentru dezinformare
La o săptămână după ce YouTube a suspendat contul Sky News Australia pentru dezinformare privind COVID-19, publicația deținută de Rupert Murdoch a eliminat zeci de videoclipuri de pe site.
În ultimele zile, peste 30 de videoclipuri au fost eliminate fără ca Sky News să explice motivul sau să facă corecții în articole. Compania-mamă, News Corp Australia, a declarat presei locale că rețeaua a luat o „decizie editorială” de a elimina videoclipurile, conform BBC.
Sky News Australia a fost acuzată în repetate rânduri că oferă o platformă unor idei care induc publicul în eroare. Unele videoclipuri conțineau afirmații, făcute de prezentatorii postului, care au fost respinse anterior de comunitate medicală, în timp ce într-un interviu, un medic a afirmat că COVID este un hoax.
Alte videoclipuri eliminate ar fi conținut afirmații despre ivermectină și hidroxiclorochină, promovate de comunitatea anti-COVID drept o alternativă de tratament.
Potențialul pe care Sky News îl are în influențarea opiniei publice este mare: în ciuda audiențelor reduse pe care postul de televiziune le are în Australia, fiind unul dintre cele mai populare site-uri de știri la nivel mondial. Numai încărcările de pe YouTube ar fi atras lunar peste 22 de milioane de telespectatori.
Articole asemănătoare
Meta, acuzată că a demis un angajat pentru că a gestionat o eroare ce afecta conturile din Gaza
Twitter amenință că va da Meta în judecată din cauza Threads
Jurnaliștii bătuți într-o pădure din Suceava au depus plângeri împotriva agresorilor
Proporțiile reale ale dezinformării de pe YouTube: 1 din 4 videouri conține informații false despre coronavirus
TikTok oferă condiții mai bune pentru a atrage moderatorii de conținut de la rivalii Big Tech